Viitorul suna bine! Dupa examene, un grup de adolescenti se ocupa de mediul inconjurator

Acum că au terminat cu examenele, câţiva adolescenţi au hotărât să se relaxeze după Evaluarea Naţională ieşind în fiecare zi într-un parc din Oradea, dar nu pentru a se distra, ci pentru a strânge gunoaiele aruncate de alţii. 

În fiecare după-masă, mai mulţi tineri de 14-15 ani se adună în parcuri, dar nu pentru a se juca ori distra, ci pentru a aduna gunoaie. Iniţiativa acţiunii voluntare de ecologie a avut-o Larisa Nuţiu, o tânără care acum a terminat clasa a VIII-a la Liceul „Don Orione” şi care speră că va ajunge elevă de liceu la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, scrie ebihoreanul.ro

„Am început să ieşim abia de ieri, când a fost cât de cât mai frumoasă vremea şi nu a mai plouat. Am fost 11 copii în parcul Bălcescu, de unde am adunat vreo 12 saci de gunoaie. Acum am parcurs o parte din spaţiul verde de pe malul Crişului Repede din centrul oraşului. Mâine după-masă, tot de pe la ora patru, vom merge în Petofi şi Olosig, iar vineri, în parcul Salca”, a declarat Larisa Nuţiu, iniţiatoarea acţiunii.

Tinerii strâng de pe jos mucuri de ţigări, ambalaje de plastic, PET-uri şi orice alte deşeuri găsesc, pe care apoi le aruncă în coşurile de gunoi, unde le este locul.

Tot la iniţiativa Larisei, adolescenţii poartă şi tricouri cu mesaje ecologiste. Nu au fost cumpărate aşa, ci au fost pictate chiar de iniţiatoarea proiectului.

„Oameni buni, când fumaţi, aruncaţi la gunoi mucurile, vă rugăm! Pentru că sunt peste tot! După perioada de restricţii, când oamenii au ieşit la plimbare, din păcate, au reînceput să apară mizerii pe jos”, a spus răspicat Aida, una dintre tinere.

Ideea acestei acţiuni a pornit de la un proiect şcolar care presupunea înfiinţarea unui partid.

„Eu am vrut să înfiinţez Alianţa Ecologiştilor Orădeni. În această alianţă ne-am adunat câţiva colegi ca să protejăm mediul. Dar văzând mizeriile din parcuri, am zis să ne facem şi un clip cu campania noastră electorală. Astfel am pus în practică principiile alianţei. Rareş este fotograful nostru şi se va îngriji de clipul acţiunii. La final, îl vom posta pe paginile de socializare. Ne-am făcut şi un grup special pe facebook: ‘from Flower to Future’ (dintr-o floare se naşte viitorul). Şi vrem să-i mulţumim doamnei profesoare Anca Gabor, care ne-a sprijinit foarte mult şi am făcut o grămadă de proiecte faine cu dânsa”, a povestit Larisa Nuţiu.

La acţiune au participat Larisa, Timea, Aida, Patricia, Roxana, Vichi, Mihai, Rareş, cărora li s-au alăturat apoi şi Sofia, Ştefan şi Denisa.

Iubitorii de natură şi curăţenie care vor să se alăture acestei iniţiative au la dispoziţie grupul de Facebook pe care aceşti tineri l-au înfiinţat: „from Flower to Future„.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole