Viitorul agriculturii romanesti – o singura organizatie pentru toata lumea?

PAC tineri fermieri, Ordonanța amânării ratelor

După cum ați aflat de pe platforma media AGRO TV, patru dintre cele mai importante organizații ale agricultorilor au decis să colaboreze la nivel instituțional cu scopul de a deveni o singură „voce” în relația cu instituțiile națioanale și internaționale. Astfel, Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară și Servicii Conexe (Pro Agro), Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (Lapar), Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) și Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) au semnat un acord de colaborare inter-organizațională în domeniul agriculturi, numit „Alianța pentru Agricultură și Cooperare”.

În cea mai recentă ediție a emisiunii ”Agricultura la Raport”, realizatorul AGRO TV, Ovidiu Ghinea, a luat legătura cu Nicolae Sitaru, președintele APPR, pentru a afla mai multe detalii despre această alianță și planurile de viitor.

”În primul rând, noi trebuie să ne armonizăm propriile poziții, cu care să mergem atât în fața autorităților naționale, cât și a celor europene. Acesta ar fi țelul cel mai important pentru organizațiile noastre profesionale. (…) Deocamdată, pe acest culoar al nostru, încercăm să facem lucruri împreună, să avem o voce puternică și coerentă, în acest fel încât deciziile să fie mai simple și mai clare pentru mediul agricol din România.

Obiectivele cele mai apropiate sunt participarea activă la lucrările COPA-COGECA, dar și reprezentarea și susținerea comună a intereselor membrilor în cadrul Planului Național Strategic din Politica Agricolă Comună 2021-2027. Trebuie să avem o voce comună asupra PAC. Din păcate, de mulți ani, România nu mai este parte din organismul cel mai reprezentativ pentru fermieri și cooperative de la Bruxelles, COPA COGECA. Noi ne dorim să găsim o cale prin care să ajungem acolo nu doar pentru câteva luni, ci să fim membri cu drepturi depline, cu o voce grea. Din păcate, am fost primiți de două ori în COPA-COGECA și am fost exmatriculați din cauza neplății cotizației. Noi sperăm ca finanțarea să vină din banii noștri într-un timp foarte scurt. Nu putem sta la mâna unuia sau a altuia. Dacă reușim să promovăm cumva o lege care să ne sprijine pentru o perioadă de un an sau doi, mediul asociativ este capabil să adune cotizațiile”, a precizat Sitaru pentru AGRO TV

Întrebat dacă este posibil ca pe viitor, cele patru organizații să se contopească, astfel încât să existe doar o singură organizație cu mai multe ramuri, Nicolae Sitaru a făcut următoarele precizări: ”Este important că am făcut un pas, ne-am adunat toate consiliile directoare la o masă, am discutat, ne-am armonizat anumite poziții. Vom trăi și vom vedea. Ar fi foarte frumos să se întâmple asta, dar nu trebuie să grăbim lucrurile. Trebuie să construim, iar, cu timpul, lucrurile vor veni natural dacă le facem cum trebuie.”

Puteți urmări înregistrarea integrală a emisiunii ”Agricultura la Raport” pe canalul de youtube AGRO TV.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.