
VIDEO Se redeschid clinicile Facultății de Medicină Veterinară din Iași


Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Iași redeschide clinicile pentru pacienții necuvântători. Astfel, de luni, 18 mai 2020, își vor relua activitatea două dintre cele mai importante și solicitate servicii din cadrul instituției, mai exact Clinica Medicală și Serviciul de Radiologie. Acestea vor asigura asistență veterinară pentru toate cazurile (inclusiv urgențele) spun reprezentanții universității ieșene.
Reprezentanții Facultății au luat toate măsurile de prevenție necesare în această situație, iar consultațiile se vor realiza, de preferat, pe bază de programare telefonică, luni-vineri între orele 9.00 – 14.00 și sâmbătă 10.00 – 12.00. Doar urgențele se pot prezenta fără programare, zilnic în același interval de timp, precizat anterior.
„Proprietarii se vor prezenta cu pacientul la ora programată, fiind echipați cu mască și mănuși de protecție. Doar o singură persoană va însoți pacientul în clinică. Se va păstra distanța minimă de 1,5 m între proprietar și personalul medical precum și față de alți proprietari”, a punctat Prof. dr. Mihai Mareș, decanul Facultății de Medicină Veterinară din Iași. Mai menționăm faptul că programările pentru Clinica Medicală pot fi făcute la numărul de telefon 0232407456, iar pentru Serviciul de Radiologie la 0232407 571.
Toate măsurile și precizările sunt obligatorii pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2 explică cei de la USAMV Iași.
Autor: Daria Diaconiuc
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























