VIDEO – Protestul fermierilor continuă: Tot înainte, spre București!

Protestul fermierilor

Protestul fermierilor și al transportatorilor continuă și joi. Tot mai mulți protestatari din zona Moldovei s-au alăturat coloanei de camioane și tratoare plecate miercuri din Botoșani, acolo unde s-a aprins flacăra protestelor.

După ce și-au petrecut noaptea în parcările din Adjud, fermierii și transportatorii au pornit către București, în a doua zi de protest. Coloana de protestatari a circulat cu viteză redusă pe drumul european 85, iar traficul a fost dat peste cap.

„Suntem din toată zona Moldovei. Poliția e cu noi. Domnii polițiști sunt cu noi pentru a ne atinge obiectivul. Am ajuns la Râmnicu Sărat. Suntem o trupă de oameni foarte frumoși aici, care ne îndreptăm spre București: mașini mici, mașini mari, camioane, tractoare”, spun fermierii și transportatorii ieșiți la protest.

Protestatarii s-au arătat nemulțumiți de faptul că din partea guvernanților a fost lansată în spațiul public că este vorba de o acțiune cu iz electoral.

„Din păcate observăm că acești oameni încearcă să manipuleze opinia publică. Noi am pus pe mesele Ministerului de Interne, al Agriculturii, pe masa Guvernului revendicări în mai multe domenii”, pe cre Dănuț Andruș, unul dintre organizatorii protestului plecat din Botoșani le enumeră în videoclipul următor.

La acțiunea fermierilor și transportatorilor din Moldova s-au alăturat, rând pe rând, protestatari din mai multe orașe și zone importante ale țării, cum ar fi Cluj și Constanța. Astăzi, au pornit către București coloane de protestatari din Craiova și din județul Teleorman. „România s-a trezit! Craiova răspunde protestelor” se arată într-un videoclip în care se ve cum o coloană masivă de tractoare, camioane și autoturime se urnește către Capitală.

„Hai la Bucureeești! Acolo ne întâlnim la București!”, se aude îndemnul într-un alt videoclip în care un tractorist duce după el o remorcă plină cu bălegar.

Ajunși lângă Capitală fermierii și transportatorii au spart bariera pusă de forțele de ordine la Chiajna. Și la intrarea în Voluntari forțele de Poliție au organizat un baraj pentru coloane care vine dinspre Moldova. Intenția protestatarilor este aceea de a se aduna în seara aceasta în fața Guvernului

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.