România rămâne printre singurele țări unde agricultura se face după mila divinității. Fermierii spun că s-au săturat să tot aștepte repunerea în funcțiune a sistemelor de irigat, promise de ani de zile de „dregătorii” țării. În Teleorman, un agricultor care a scăpat de secetă vrea să se facă ceva cu aceste sisteme, ca nu cumva anul viitor lipsa apei să provoace pagube și în această zonă.
Precizăm că Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (AFIR) a anunțat fermierii în martie 2020 că Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, asigură și în acest an, în baza Legii 133/2017, completată de Legea 130/2018, apă gratuită până la punctele de livrare, acolo unde sunt încheiate contracte pentru anul 2020.
Mai mult decât atât, Guvernul României, împreună cu MADR și ANIF, au în vedere ca și în anii viitori apa pentru irigații să fie asigurată în aceleași condiții.
În acest an, prin Legea bugetului de stat, au fost prevăzute sumele necesare pentru energia electrică și pentru apa din sursă, astfel încât aducțiunea apei pentru irigații să fie gratuită.
ANIF dezminte astfel orice fel de informație, apărută în presa locală și centrală, legată de faptul că există discuții ca apa pentru irigarea culturilor să nu mai fie gratuită.
Redactor: Marius Milea