VIDEO “Am avut scurgeri de pe versanți… șuvoiul a rupt tot la vale”

Ploaia din ultimele ore a lăsat urme în unele localități din zona Moldovei. Un exemplu este în comuna Gorban din județul Iași unde scurgerile de pe versanți au acoperit unele suprafețe cu culturi după cum a declarat în exclusivitate pentru Agro TV, primarul Dănuț Rotaru.
 
“Noi nu am avut râuri ieșite din matcă. A plouat tare la vecini de la Dăncești județul Vaslui, localitate la limită cu noi, comuna Gorban. La noi, în satul Podul Hagiului a plouat cel mai mult iar râul care vine de la Moșna-Cozmești nu a ieșit din matcă, aproape să iasă. Noi am avut scurgeri pe versanți iar drumurile sunt stricate. În zona sunt culturi de rapiță, grâu. Eu am întrebat proprietarii de teren și mi-au spus că ploaia nu le-a stricat nimic. Este și porumb semnănat, avem toate culturile.” a declarat primarul comunei Gorban, județul Iași.
 
Aproximativ 3-4 kilometri cu culturi ar putea fi calamitate de ploaia de astăzi și asta pentru că s-a scurs multă apă de pe versanții din zona satului Podu Hagiului. 
 
“S-a stricat acolo unde s-a scurs de pe versanți. Unde a prins șuvoiul a rupt tot la vale, unde este semănat, cu pământ cu piatră de pe drumuri, s-a dus tot în vale. Zilele următoare vom evalua situația. Noi ne-am cam plicitisit de evaluat. Noi am dat către Direcția Agricolă suprafața afectată dar nu ne-a răspuns deocamdată. Pentru secetă am avut 200 de hectare cu grâu. Acum ne rugăm să fie bine, să plouă că e nevoie. La noi e o secetă crâncenă. Sunt suprafețe mici unde a plouat mult, cu pășune, unde băltește apa. Noi nu avem teren de șes, decît Lunca Prutului, partea celalaltă unde a plouat tare e numai deal-vale” explică primarul  Dănuț Rotaru.
 
Pe raza comunei Gorban din județul Iași este o suprafață administrată de 5.500 de hectare. Fermierii din zonă ar fi indicat să aibă imagini cu fiecare situație în parte și să strîngă toate dovezile necesare comisiilor de evaluare a pagubelor fie pentru calamitățile din cauza secetei, fie a ploilor. 
 
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare meteo prin care se anunța că în Muntenia, Moldova și local în Transilvania, Oltenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin aversa ce vor avea și caracter torențial iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25…30 l/mp.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult