30 iulie 2021 - 19:48

VIBRANCE(R) DUO, cea mai nouă tehnologie pentru tratamentul fungicid al cerealelor păioase

VIBRANCE® DUO – noul produs de la Syngenta pentru  tratamentul fungicid al semințelor de cereale păioase 

Compania Syngenta lansează oficial în Romania și republica Moldova un nou produs – VIBRANCE® DUO, pentru tratamentul fungicid al semințelor de cereale păioase. Lansarea oficială a fost transmisă în direct  pe rețelele de socializare digitale Syngenta Facebook și canalul YouTube. Evenimentul digital s-a bucurat  de un interes și o audiență considerabilă în ambele țări, cu peste o mie de urmăritori în direct pe rețelele  de socializare. 

VIBRANCE® DUO este un fungicid de nouă generație, având la bază două substanțe active ce acționează sinergic: sedaxan, care are un mod de acțiune sistemic, din grupa SDHI (inhibitor al succinat  dehidrogenazei) și fludioxonil, cu acțiune de contact și penetrantă. Noul produs fungicid conține și  tehnologia Syngenta patentată FORMULA M™, un complex de adjuvanți speciali care asigură o calitate  mult îmbunătățită a tratamentului semințelor.

Acest complex asigură o acoperire mai bună a semințelor cu  soluția de tratat, o alunecare mai ușoară prin mașina de tratament, reducerea conținutului de praf generat  și uscarea mai rapidă a semințelor după tratament. 

Întâlnirea digitală de lansare a fost transmisă din studio și moderată de către Violeta Severin, specialist  marketing Syngenta Moldova și Silviu Caimac, responsabil tratament sămânță Syngenta pentru România  și republica Moldova.

Apoi, Marc Besse, responsabil cu portofoliul de produse pentru tratament sămânță pentru regiunea Europa, Africa și Orientul Mijlociu și Alex Heming, expert global în calitatea aplicării  tratamentului semințelor la Institutul Seedcare Syngenta din Stein, Elveția, s-au alăturat participanților prin  conexiune video. 

Marc Besse a prezentat istoria de succes a substanței active sedaxan, subliniind faptul că 2021 reprezintă  o bornă importantă pentru această moleculă: aniversarea a 10 ani de la lansarea acesteia la nivel global  și 10 ani de la obținerea celui mai prestigios premiu din industrie, pentru cel mai bun produs pentru  protecția plantelor în 2011 la Agrow Awards. Sedaxan este o substanță activă dezvoltată exclusiv pentru  tratament sămânță, cu rezultate excepționale la un spectru larg de boli din sol și sămânță.

În plus, sedaxan asigură un efect biostimulant plantelor, manifestat printr-un sistem radicular mai dezvoltat și înrădăcinat.  Acest efect duce, în final, la o răsărire mai rapidă, uniformă, iar plantele sunt mai bine pregătite să beneficieze și să capteze apa și nutrienții din sol. Dacă tehnologia este bine respectată, fermierii pot  beneficia de spor de producție și recolte de calitate. 

În intervenția lui, Alex Heming a lansat noua aplicație mobilă Seedcare Quality Everywhere. România și  Republica Moldova sunt primele țări din regiune în care această aplicație poate fi accesată de către  

fermieri și operatori. Este de acum disponibilă pentru descărcare gratuită pe platforma iOS și Android.  Aplicația Seedcare Quality Everywhere îi ajută rapid și eficient pe fermieri și operatori să obțină o  confirmare vizuală a intensității culorii tratamentului semințelor doar prin simpla scanare cu ajutorul  telefonului mobil a semințelor tratate.

Pe baza vizualizării intensității culorii, aplicația oferă o imagine  asupra calității tratamentului în funcție de intensitatea de colorare: excelent, mediu sau netratat. Aplicația  poate fi instalată pe telefonul mobil, accesând unul dintre următoarele linkuri [link1] sau [link2]. 

În cadrul evenimentului de lansare oficială VIBRANCE® DUO, Silviu Caimac a prezentat pe scurt  portofoliul de produse pentru tratamentul semințelor de cereale păioase. De departe, Syngenta are un  portofoliu complet și perfomant, începând cu insecto-fungicidul AUSTRAL® PLUS, recomandarea nr. 1,  datorită spectrului larg de boli și dăunători de sol controlați.

Deși Syngenta recomandă protecția  fitosanitară a semințelor cu un insecto-fungicid, pentru fermierii care doresc doar un tratament fungicid,  aceștia pot alege cea mai nouă soluție de tratament fungicid VIBRANCE® DUO (singurul produs de pe  piață cu omologare la Rizoctonia la cereale) sau CELEST® EXTRA, tratamentul sămânță fungicid cu două substanțe active, care are un excelent raport de calitate-preț. În România, Syngenta vine și cu produse  pentru segmentul de bază, acoperit prin produsul DIVIDEND® M, cu o substanță activă sistemică, cu  omologare la cultura de grâu. 

VIRANCE® DUO, FORMULA® M, AUSTRAL®PLUS, CELEST®EXTRA and DIVIDEND® M is a registered trademark of a Syngenta Group  Company 

Despre Syngenta 

Syngenta este una dintre companiile globale de vârf din agricultură, formată din Syngenta Crop  Protection și Syngenta Seeds. Ambiția noastră este să ajutăm la hrănirea în siguranță a populației globale, purtând  în același timp de grijă planetei. Avem ca obiectiv îmbunătățirea calității, siguranței și sustenabilității agriculturii prin  știință de vârf și soluții inovative de protecția culturilor.

Pentru a afla mai multe, vizitați www.syngenta.com și www.goodgrowthplan.com 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.