Deputatul Cristian Chirteș a prezentat în plenul Camerei Deputaților raportul comun al Comisiilor pentru agricultură și mediu.
Documentul va sta la baza modificării Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic ce urmează să fie votată săptămâna viitoare. Conform propunerii legislative, turmele și cirezile cu un număr de maximum 300 animale vor putea avea 6 câini însoțitori în zona de munte, 4 în zona de deal și 3 în zona de câmpie. Pentru fiecare până la 100 de animale în plus, numărul de câini se poate suplimenta, până la 10 câini în zona de munte, 7 în zona de deal și 5 câini în zona de câmpie. Turmele și cirezile de animale mai pot fVi însoțite de 2 câini întorcători cu semn distinctiv.
Demersul legislativ vine ca urmare a protestului de anul trecut al crescătorilor de animale, nemulțumiți de limitarea prin lege a numărului de câini pentru însoțirea turmelor și cirezilor. După ce Guvernul Cioloș a suspendat aplicarea respectivei legi, în această săptămână s-a făcut pasul final, în acord cu doleanțele fermierilor.
