19 septembrie 2021 - 14:19

Vești bune privind fondurile europene! AFIR mai are la dispoziție aproape 2 miliarde de euro

Vești bune: gradul de absorbție din fondurile europene pentru agricultură și dezvoltare rurală a ajuns la 80%! Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a efectuat până în prezent plăți în valoare de 7,56 miliarde de euro.

Cu toate acestea, prin Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) mai sunt la dispoziție aproape 2 miliarde de euro din fondurile europene alocate României în acest scop. 

Astfel, chiar dacă exercițiul financiar 2014 – 2020 s-a încheiat și ne aflăm în perioada de tranziție dintre programe, AFIR mai are la dispoziție 2 ani (regula n+3) pentru a atrage integral alocarea financiară pusă la dispoziție, ultima plată putând fi făcută până la 31 decembrie 2023.

Valoarea plăților din fondurile europene efectuate în conturilor beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) este aferentă atât proiectelor de investiții, cât și plăților directe pentru agromediu și climă.

„Procentul de 80% pe care l-am atins în absorbția fondurilor europene gestionate la nivelul Agenției nu reprezintă doar o cifră statistică, ci înseamnă efortul conjugat al beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală, fie că sunt fermieri, antreprenori sau autorități publice. Acest procent onorant este și rezultatul muncii susținute a întregului colectiv al AFIR. Pentru noi toți, o absorbție cât mai ridicată a finanțărilor disponibile reprezintă un cumul de investiții agricole și non-agricole realizate în mediul rural, înseamnă modernizare în infrastructura de la sat, înseamnă în cele din urmă creșterea satului românesc”, a declarat Mihai Moraru, directorul general al AFIR.

Cele mai multe proiecte finanțate de AFIR au fost cele realizate pentru dezvoltarea fermelor mici. Astfel, 28.515 fermieri au contractat fonduri de peste 244 milioane de euro, prin submăsura 6.3. De asemenea, un număr mare de tineri fermieri, respectiv 11.858 au contractat fonduri în valoare de 456,6 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al AFIR.

Prin submăsurile 4.1 și 4.1a, AFIR a finanțat 2.490 de investiții în exploatații agricole și pomicole, valoarea contractelor de finanțare încheiate cu fermierii fiind de peste 1,3 miliarde de euro, o sumă importantă care a contribuit la modernizarea și dezvoltarea agriculturii din țara noastră.

Totodată, AFIR a încheiat cu antreprenorii din mediul rural 3.097 contracte de finanțare pentru investiții non-agricole prin submăsurile 6.2 și 6.4. Suma acordată din fondurile europene sectorului non-agricol este de 278 milioane de euro, finanțare esențială pentru anumite categorii de meșteșugari, dar și pentru cei care își suplimentează veniturile insuficiente din ramura agricolă.

Pentru procesarea produselor agricole și pomicole au fost contractate 700 proiecte de modernizare și dezvoltare a unităților de procesare, prin submăsurile 4.2, 4.2a și schemele GBER și de minimis aferente, valoarea finanțărilor nerambursabile fiind de aproximativ 475 milioane de euro. Astfel, procesatorii finanțați din fondurile europene alocate prin PNDR 2020 au reușit să facă pasul de la producția de materie primă la produse procesate, adăugând plus valoare muncii lor.

De asemenea, pentru investiții în dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole, silvice și de irigații, AFIR a finanțat 848 de proiecte, în valoare de peste 684 milioane de euro. În plus, AFIR a sprijinit financiar și 2.128 de investiții de utilitate publică prin submăsurile 7.2 și 7.6, cu fonduri nerambursabile în valoare de 1,43 miliarde de euro. Fondurile europene s-au dovedit astfel extrem de necesare pentru tot ce înseamnă infrastructură de apă, apă uzată, drumuri, cât și infrastructură educațională, socială și de patrimoniu din mediul rural.

Valorile prezentate includ și investițiile finanțate de AFIR, prin PNDR 2020, în arealul ITI – Delta Dunării, se precizează în comunicatul de presă al Agenției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.