Vești bune despre fabrica de zahăr de la Luduș!

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, s-a întânit miercuri, 11 mai 2022, cu managementul companiei Tereos România, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) remis redacției AgroTV.

Întâlnirea a avut loc în contextul mandatului primit de conducerea MADR de la Guvernul României pentru a purta negocieri pentru menținerea activității fabricii de zahăr de la Luduș, continuarea activității de cultivare a sfeclei de zahăr în zonă și, implicit, păstrarea locurilor de muncă ale salariaților din fabrică.

Ministrul Chesnoiu a transmis conducerii companiei franceze că există o determinare puternică din partea fermierilor pentru reluarea ciclului de producție și menținerea integrității fabricii de zahăr de la Luduș.

„În cadrul întâlnirii pe care am avut-o săptămâna trecută cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr din zona Luduș, s-au desprins câteva soluții posibile pentru menținerea activității acestei unități de producție. Fie că vorbim despre preluarea fabricii de către fermierii din zonă, fie de o asociere între fermieri și investitori privați sau de o asociere în format public privat, prin oferirea de către statul român a unor garanții, munca depusă în cadrul fabricii de zahăr de la Luduș nu trebuie să se piardă, la fel investițiile și activitatea fermierilor din zonă. Consider că prin dialog deschis, cu bună credință, între toți cei implicați în acest proces, putem găsi cea mai potrivită soluție pentru continuarea activității fabricii”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Reprezentanții Tereos, companie care deține în prezent fabrica de zahăr de la Luduș din județul Mureș, și-au arătat deschiderea pentru demararea oficială a negocierilor pentru vânzarea acesteia.

Potrivit erprezentanților MADR, discuțiile cu toți actorii implicați vor continua, pentru a stabili un calendar clar al preluării investiției de la deținătorii francezi. Vineri, 13 mai 2022, la ora 10.00, ministrul va avea o nouă întâlnire cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr, se mai arată în comunicatul Ministerului Agriculturii.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole