VESTEA MOMENTULUI: S-a dat verde la despăgubirile pentru secetă! Cum se împart cele 75 de milioane de euro

suprafața afectată de secetă, fermierii afectați de secetă, despăgubiri, despăgubirile pentru secetă

Despăgubirile pentru secetă promise fermierilor români au primit astăzi undă verde de la Comisia Europeană.

Executivul comunitar a aprobat, marţi, o schemă în valoare de aproximativ 75 de milioane de euro (365,6 milioane de lei) notificată de România şi care vizează despăgubirile pentru seceta severă ce a avut loc în acest an, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Măsura este deschisă producătorilor de grâu, seară, orz, triticale, ovăz şi rapiţă afectaţi în mod direct de seceta severă și care au pierdut cel puțin 30% din culturi.

Potrivit schemei aprobate, ajutorul va lua forma unor granturi directe, proporţionale cu pagubele suferite, pe baza rapoartelor de pagube întocmite. În cazul unei pierderi complete a culturilor, fermierii sunt îndreptăţiţi să primească un ajutor de aproximativ 305 euro (1.500 de lei) pe hectar, fără a depăşi 40% din costurile eligibile. Schema se va derula până la 31 decembrie 2022.

Deși a dat undă verde derulării schemei privind despăgubirile pentru secetă, Comisia a consemnat faptul că sunt necesare anumite modificări la prevederile OUG 157 din 2022 care reglementează acest ajutor de stat sub formă de grant. Din acest motiv, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat luni, 5 decembrie 2022, un proiect de Ordonanță de urgență prin care să fie operate respectivele modificări în OUG 157/2022 și care va rămâne în dezbatere publică timp de 10 zile.

Schema privind despăgubirile pentru secetă notificată Executivului comunitar de către România a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie, la 23 martie 2022, în baza articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.

Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară şi adecvată pentru a-i despăgubi pe producătorii agricoli din România pentru pierderile suferite din cauza unui eveniment meteo extrem. În plus, Comisia a ajuns la concluzia că schema este proporţională, fiind limitată la minimul necesar, şi nu va avea efecte negative asupra competiţiei şi comerţului în UE.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.