26 septembrie 2021 - 00:02

Veste EXTRAORDINARĂ pentru producătorii de cereale în ceea ce privește prețurile

În cazul grâului, rapiței și orzului prețurile vor fi foarte mari, în ciuda previziunilor pozitive cu privire la cantitățile care ar urma să fie obținute la recolta din 2021. Iată o veste extraordinară pentru fermierii români greu încercați de seceta pedologică extremă înregistrată anul trecut.

„Cultura grâului arată foarte bine, la fel şi rapiţa, şi orzul. Dacă mai vin două ploi o să facem o recoltă foarte bună la grâu şi la rapiţă şi la orz, dar interesant este că preţurile din noua recolta sunt foarte mari, chiar dacă se preconizează a fi o recoltă foarte bună. Asta înseamnă un reviriment pentru agricultori, întrucât anul trecut au avut pierderi mari din cauza secetei”, a declarat pentru Agerpres Aurel Popescu, președintele Rompan.

În ceea ce privește previziunile cu privire la depășirea pragului de 10 milioane de tone de grâu recoltat în acest an, șeful Rompan a fost rezervat.

„Nu cred. Vârful nostru a fost undeva la 8,5 milioane de tone. Raportările sunt diferite, mai ales cele din gospodăriile populaţiei”, a adăugat Popescu.

În 2020, timp de o lună de zile, nu am mai avut grâu pentru pâine

Potrivit sursei citate, în 2020, țara s-a confruntat cu o criză a grâului, astfel că doar bunăvoința unui trader român a salvat pâinea românului.

Popescu a mai adăugat că prețul grâului la această oră este unul „mare” față de cel înregistrat anul trecut, în ciuda estimărilor optimiste privind randamentele.

„Avem grâu până la noua recoltă. Acum preţul grâului este în jur de 900 de lei/tonă adus la moară, un preţ mare dacă ne raportăm la anul trecut, când am avut un deficit de grâu. În 2020, am avut o lună în care nu am avut grâu, eram într-o situaţie extremă şi am cerut de la rezerva de stat.

Până la urmă s-a găsit înţelegere la unul dintre colegii noştri de la Cerealcom Dolj, care avea un contract cu Egiptul şi pe care a reuşit să îl amâne, şi ne-a dat 120.000 de tone de grâu pe care l-am folosit şi am făcut pâine. Atunci a fost vârful de preţ de un leu şi ceva pe kilogram, deci peste 1.000 de lei/tona. Şi la făină, unde avem stocurile asigurate, preţul a crescut în acelaşi ritm ca la grâu, doar la pâine sunt mici. Când se ajunge la preţul pâinii, ia foc românul”, a explicat Popescu.

Și în ceea ce privește porumbul care abia se însămânţează, preţul din noua recoltă, care va fi în toamnă, este aproape similar cu cel al grâului, „un lucru foarte rar întâlnit”.

Cifrele agregate de experții Institutul Naţional de Statistică (INS) spun că țara noastră a ocupat locul şase în Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte producţia de grâu obţinută anul trecut, cu un total de 6,41 milioane de tone, recolta din 2020 fiind mai mică cu 3,88 de milioane de tone (37,7%) faţă de 2019 din cauza secetei pedologice extreme.

O analiză realizată de XTB, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume, publicată săptămâna trecută, arăta că preţul grâului a crescut la nivel mondial cu aproape 50%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în vreme ce preţul porumbului este mai mult decât dublu.

Grâul a atins pe 26 aprilie, cel mai înalt nivel de după februarie 2013.