19 aprilie 2021 - 08:14

Veste buna pentru apicultori! Se prelungeste termenul de depunere al actelor la APIA

Veste bună pentru apicultori, direct de la ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Într-o conferință de presă susținută la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, acesta a precizat că apicultorii primesc un răgaz pentru a accesa fondurile disponibile din Programul Național Apicol. Astfel, termenul pentru depunerea unor documente pentru subvențiile acordate prin Programul Național Apicol se va prelungi până pe 1 septembrie.

”Am o veste bună și pentru apicultori! Deoarece condițiile de anul acesta nu au fost prielnice nici pentru apicultură, au afectat foarte mult apicultorii, am demarat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care modificăm HG-ul 339/2020 privind aprobarea Programului Național Apicol pentru perioada 2020-2022, în care acordam câte 50 de milioane de lei pe an acestui sector. Pentru a-i ajuta să aplice, să fie cât mai mulți beneficiari ai acestui program, am extins termenul de depunere de la 1 august 2020 la 1 septembrie 2020. Am făcut acest lucru după multele solicitări venite din partea apicultorilor, astfel încât să asigurăm o continuitate a activității, absorbția fondurilor respective, dar și să ajutăm acest sector în acest an greu”, a subliniat Adrian Oros.

Reamintim că valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2020 -2022 este de 150.628 mii lei, din care suma de 75.314 mii lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale.

Suma este distribuită astfel:

a)pentru anul 2020: 50.210 mii lei

b)pentru anul 2021: 50.232 mii lei

c)pentru anul 2022:50.186 mii lei

Programul oferă:

A. Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori;B. Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei;
C. Raţionalizarea transhumanţei;
D. Măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune;
E. Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă

Beneficiarii Programului sunt:
a) apicultori, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008
b) asociaţii, federaţii, cooperative agricole,uniuni, constituite din apicultori conform legislației în vigoare, denumite în continuare forme asociative apicole legal constituite, numai pentru acţiunea de asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori.