Veste buna pentru apicultori! Cum vor avea loc verificarile?

stup

Apicultorii care beneficiază de ajutoarele europene și de stat disponibile pentru apicultură vor fi scutiți de verificările în teren, în acest an! În contextul pandemiei de COVID-19 au fost făcute derogări pentru ca verificările în teren să fie suspendate.

Cu toate acestea, specialiștii din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) pot efectua controale prin utilizarea altor metode, care nu presupune deplasarea la fața locului. Mai exact, se pot solicita fotografii sau se pot organiza apeluri video pentru a verifica respectarea măsurilor incluse în programul apicol.

Măsurile prevăzute în Programul naţional apicol 2020-2022 sunt monitorizate şi gestionate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), iar controlul la faţa locului se realizează de către Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ). Decizia a fost luată la nivel european de către Comisia Europeană (CE). Potrivit Regulamenutului CE se fac derogări, pentru anul 2020, de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1368 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește ajutoarele din sectorul apicol.

Programul Național Apicol (PNA), reprezintă o masură de sprijin a apicultorilor și a formelor asociative cu finanțare comună (România – U.E.) prin care apicultorii și formele asociative își pot deconta diverse cheltuieli pe care le fac în stupină, cât și cheltuieli legate de achiziția mijloacelor de transport și încărcare descărcare a stupilor în pastoral, pentru achiziția de echipament pentru procesarea cererii în vederea obținerii de faguri artificiali cât și echipament pentru ambalarea mierii.

Valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2020 – 2022 este de 150.628 mii lei, din care suma de 75.314 mii lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale.

a) pentru anul 2020: 50.210.000 lei
b) pentru anul 2021: 50.232.000 lei
c) pentru anul 2022: 50.186.000 lei

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama corteva

reclama adama

reclama gratarescu

reclama Agroest Muntenia

reclama lidea

reclama vista bank

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.