VESTE BUNĂ: Încep să miște investițiile în irigații!

irigații

Slavă Domnului, în România încep cât de cât să se miște și investițiile în irigații, atât de necesare agriculturii!

Un bun exemplu vine din județul Vaslui, unul preponderent agricol, în care irigațiile reprezintă singura soluție viabilă venită în sprijinul fermierilor pentru a obține recolte bune și foarte bune chiar și în condiții de secetă.

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) Vaslui a demarat, în 2017, un amplu proiect de reabilitare a stațiilor de pompare și a întregii infrastructuri de irigații de pe arealul Albița-Fălciu, relatează vremeanoua.ro.

Din nefericire, pandemia a făcut ca acest proiect să ajungă abia anul acesta aproape de final, după o investiție de peste 11 milioane de euro. Dar lucrurile nu se opresc aici, astfel că, pentru anul în curs, au fost deja demarate noi proiecte ce însumează 30 de milioane de lei.

„Am reușit să ajungem cu acest proiect aproape de final și ne propunem ca, în maximum două luni după ce vom putea demara lucrările, să-l și finalizăm. Am reușit reabilitarea a 4 stații de pompare reversibile și reabilitarea a mai mult de 32 de km de canale de irigații, dintr-un total de 38,221 de km”, spune directorul Sandu Damian.

Potrivit acestuia, cu cele 30 de milioane de lei accesate pentru anul acesta, vor continua lucrările de reabilitare a amenajarilor cuprinse în cadrul Programului Național de Reabilitarea Infrastructurii Principale de Irigații din România, respectiv Reabilitarea stației de repompare SRP1 Vetrișoaia, a canalelor de irigații CA4 ,Cd2 si Cd3, în lungime totală de 11,47 km din amenajarea Albița-Fălciu, proiect a cărui valoare actualizată este de peste 24,5 milioane de lei.

Directorul ANIF Vaslui a ținut să precizeze că, după implementarea acestui proiect, suprafața reabilitată pentru irigații în amenajarea Albița-Fălciu va crește cu 1983 de hectare, ajungând la o suprafață totală 13.278 de hectare.

Tot la faza proiect tehnic este și investiția pentru Reabilitarea stației de pompare de alimentare SPA Mânjesti și a conductei de refulare a acesteia, în lungime de 1960 m din cadrul amenajării pentru irigații Mânjesti, proiect de aproximativ 6,58 milioane de lei, a mai anunțat directorul Sandu Damian.

Astfel, după finalizarea acestei investiții, suprafața reabilitată pentru irigații la nivelul județului Vaslui se va mări cu 595 hectare, ajungând aproximativ 14.000 de hectare.

Așadar, în Vaslui, lucrurile încep să se îndrepte în direcția bună în privința irigațiilor. Așteptăm să vedem asta la nivelul întregii țări, dacă ne dorim cu adevărat să asigurăm un viitor sigur pentru fermieri și pentru agricultura românească.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.