
Variola ovină – Armata ANSVSA, mobilizată la graniță!

O nouă amenințare plutește asupra crescătorilor de animale: variola ovină și caprină.
În urma confirmării focarului de variolă ovină și caprină în Straldzha, regiunea Yambol, Bulgaria, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a solicitat convocarea Centrului Național de Combatere a Bolilor (CNCB), se arată într-un comunicat al autorității sanitar-veterinare remis, joi, redacției AgroTV.
„Astăzi, 12.09.2024, au fost convocați reprezentanții instituțiilor statului pentru a adopta decizii care au ca obiectiv principal protejarea sectorului zootehnic românesc, prin implementarea următoarelor măsuri de prevenire și control al variolei ovinelor și caprinelor:
– alocarea de personal veterinar permanent la toate punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria, pentru asigurarea controlului tuturor mijloacelor de transport animale vii și produse de origine animală care intră pe teritoriul României dinspre Bulgaria;
– amenajarea de puncte de dezinfecție la toate punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria, pentru dezinfecția obligatorie a tuturor vehiculelor care intră pe teritoriul României;
– informarea permanentă a fermierilor și a transportatorilor despre riscurile răspândirii variolei ovinelor și caprinelor și despre măsurile preventive obligatorii.
Prezenta decizie va produce efecte timp de 30 de zile de la data emiterii acesteia”, se arată în comunicatul ANSVSA.
Totodată, reprezentanții autorității sanitar-veterinare solicită operatorilor economici din România implicați în activitatea de comerț cu rumegătoare să acorde maximă atenție instrucțiunilor transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA județene, pentru a-și proteja efectivele de rumegătoare mici de variola ovină și caprină.
„Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA județene”, se mai precizează în comunicat.
Ciprian Voinea
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.



























