
Vânătorii sunt pe urmele căprioarelor. Mii de animale urmează să fie împușcate!


Vânătorii sunt pe urmele căprioarelor. Peste 5.000 de căprioare urmează să fie împușcate de la începutul acestei toamne, decizia a fost luată de autoritățile din Elveția.
“Majoritatea căprioarelor sunt ucise în sezonul principal de vânătoare din septembrie”, a explicat Lukas Walser, biologul oficiului pentru vânătoare și pescuit din canton, conform publicației ziare.com.
Se pare că, vânătoarea de toamnă din Elveția este un obicei cu scopul de a reduce daunele aduse de acestea pădurii și agriculturii. Astfel, în ultimii ani, în fiecare toamnă, aproximativ 5.000 de caprioare sunt împușcate.
Reprezentantul asociației de vănătoare este ferm convins că dacă nu ar exista o reglementare, bolile s-ar răspăndi și ar cauza decesul în masă al animalelor iarna, când aprovizionarea cu hrană este limitată.
În România, problema urșilor continuă să persiste, amenințând gospodăriile și de multe ori, chiar viețile oamenilor. Pentru a rezolva pagubele provocate de urși, fostul ministru al mediului, Tzancos Barna, a semnat, în ultima zi de mandat, o aprobare prin care urmează să fie vânate aproape 500 de exemplare de urși. Decizia fostului ministru a fost criticată de Academia Română, care susține că este de ajuns să fie vânate doar 200 de exemplare. Decizia încă urmează să fie analizată de noul ministru și Academia Română.
Liliana Postica
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























