Valeriu Tabără, adresă către Ministerul Agriculturii! Ce îi cere lui Oros

valeriu tabara

Președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS), profesorul universitar Valeriu Tabără, a transmis către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), punctele de vedere ale ASAS față de discuțiile ce au loc în aceste zile la minister, referitoare la modernizarea sectorului pomicol.

”Atrag atenția că în cadrul unui program complex, eficient, pentru redresarea sectorului pomicol, pentru realizarea plantațiilor, este nevoie de material de plantat, de valoare, realizat în România”, scrie președintele ASAS în scrisorile adresate ministrului agriculturii, Adrian Oros, respectiv secretarului de stat Marius Micu.

Valeriu Tabără a subliniat importanța care trebuie acordată pepinierelor, faptul că România dispune de una dintre cele mai bogate surse de germoplasmă/genetică pomicolă din Europa și chiar din lume, precum și facilitarea accesului măsurii de către unitățile de cercetare pomicolă.

Președintele ASAS a transmis și importanța realizării unei bănci de gene pomicole la nivelul României, în colaborare cu Republica Moldova.

”Este un moment deosebit în cadrul submăsurii 4.1a să se prevadă și un proiect pentru construirea Băncii de gene pomicole din România. Precizez, stimate domnule ministrul Nechita Adrian Oros, că la proiect se pot alătura și cercetătorii din R. Moldova, cu care am putea realiza gestionarea surselor genetice pomicole la nivelul spațiului românesc. (…) Un proiect de colectare și gestionare a surselor genetice pomicole poate fi încadrat în marile domenii de politică europeană: gestionarea și conservarea biodiversității, obiectiv cuprins în Pactul Verde European”, a mai subliniat Valeriu Tabără.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.