Ursul a dat iama în țarc: 6 capre dintr-o lovitură!

Autoritățile locale din comuna bihoreană Sânmartin aleargă de câteva zile după un urs care a dat iama într-un țarc de capre situat undeva între Betfia și Haieu, informează bihon.ro.

Potrivit primarului comunei, Cristian Laza, în urmă cu aproximativ o săptămână, animalul dat năvală în țarc unde a omorât șase capre, pe una a mâncat-o, iar hoiturile celorlalte le-a lăsat împrăștiate pe câmp.

„Am făcut procedurile pentru ca omul, un gospodar din Haieu, să primească despăgubirile care i se cuvin. A doua zi după incident, am ținut o ședință, la primărie, cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții în asemenea situații – Asociația vânătorilor și pescarilor, Garda de Mediu sau Agenția de Protecție a Mediului. Noi am făcut toate procedurile, în mod normal omul ar trebui să își primească despăgubirile”, a declarat primarul Laza.

Pentru a preveni și alte atacuri ale ursului, a fost făcut un contract cu fondul de vânătoare Pădurea Verde Sântelec, iar ulterior, s-a procedat la alungarea ursului cu gonaci.

„Am luat pădurea la pas, cu vânătorii, s-au tras focuri de armă în aer pentru alungarea animalului. În seara următoare, după un alt apel 112, m-am deplasat la fața locului cu jandarmii. De atunci, în fiecare seară, sau eu sau viceprimarul am fost în teren cu echipa de intervenție. De vreo două seri, nu a mai venit”, a menționat Cristian Laza.

Pașii de urmat în cazul reapariției ursului sunt tranchizilizarea și relocarea animalului.

- Publicitate -

„Suntem în discuții cu mai multe fonduri de vânătoare, unde să fie mutat, dar și asta este destul de anevoios, pentru că numai veterinarul din Curățele are aviz pentru operațiunea asta. Alternativ, la pândă, dacă se dovedește agresiv, poate fi împușcat”, a mai spus primarul din Sânmartin.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole