Dacă treci pe Transfăgărășan și te gândești să faci un scurt popas ca să dai ceva de mâncare urșilor de pe traseu și, eventual, să-ți faci și vreun selfie cu Moș Martin, dacă ai avut noroc și-ai scăpat cu viață, trebuie să fii pregătit să plătești.
Până la măsurile ce vizează înmulțirea exagerată urșilor, autoritățile par a fi decise să ia măsuri printre turiști, pentru combaterea hrănirii urșilor pe Transfăgărășan.
La finalul săptămânii, la ordinul prefectului județului Argeș, polițiștii, jandarmii și reprezentanții Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere și ai Direcției Silvice Argeș, au desfășurat o acțiune comună în acest sens fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.500 lei, conform Legii 407/2006, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
„Oferirea hranei urșilor reprezintă o expunere voluntară la pericol. Ursul este un animal sălbatic, omnivor, cu comportament impredictibil, iar exemplarele obișnuite cu oamenii pot deveni agresive, mai ales când sunt malnutrite, tinere sau femele cu pui”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
Din punct de vedere legal, hrănirea urșilor se sancționează astfel:
– potrivit Legii nr. 54/2012, art. 7 lit. k, cu amendă între 200 și 400 lei pentru hrănirea animalelor sălbatice în timpul activităților de picnic;
– potrivit Legii nr. 407/2006, pentru hrănirea complementară a vânatului, sancțiunea este între 500 și 1.500 lei.
De asemenea, în unele cazuri, cum ar fi aruncarea de obiecte din vehicul sau oprirea neregulamentară în zone frecventate de urși, se pot aplica sancțiuni și în baza legislației rutiere.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 407/2006, sancțiunile pot fi aplicate de personalul cu atribuții în domeniu: silvicultori, polițiști, jandarmi, personal GNM sau Garda Forestieră.
„Transfăgărășanul nu este un parc safari. Urșii nu se află în spatele unor garduri protectoare, iar întâlnirea cu ei în libertate nu oferă siguranță și poate avea consecințe tragice – pentru oameni și pentru animale”, se mai arată în comunicatul IPJ Argeș.




























