Uniunea Salvam Țaranul Roman solicita ajutorul de minimis pentru TOMATA si USTUROIUL. Valoarea necesara

tomata usturoiul, tomate și usturoi

Uniunea Salvăm Țăranul Român a trimis o solicitare Guvernului României prin care cere ca la rectificarea bugetară să fie alocate fondurile necesare pentru ajutorul de minimis Tomata și Usturoiul. Uniunea a specificat că o sumă potrivită în acest sens este de 3000 euro/beneficiar, iar pentru sprijinirea programului de producție a usturoiului ar fi necesari 3.000 euro/ha.

Redăm mai jos textul integral al Uniunii adresată guvernului României, Prim Ministru Ludovic Orban,și Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

„Uniunea Salvăm Țăranul Român, uniune fără personalitate juridică în cadrul căreia s-au asociat în vederea unei mai bune reprezentări a intereselor economice și sociale cooperative agricole, federații sindicale, asociații ale producătorilor de legume, prin Păunel Ion a solicitat guvernului României, Domnului Prim Ministru Ludovic Orban, Domnului Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca la rectificarea bugetară să fie alocate fondurile necesare pentru ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, ajutor acordat în baza Hotărârii nr. 248/2020, cât și pentru ajutorul de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi acordat în baza Hotărârii nr. 202/2020

Solicitarea noastră vine ca urmare a faptului că în acest an au existat și există constrângeri în ceea ce privește comercializarea tomatelor ca urmare a pandemiei COVID19 în urma căreia sectorul HORECA a avut foarte mult de suferit, dar și ca urmare a faptului că au scăzut vânzările în piețele agro-alimentare.

În acest context considerăm că acordarea sumei de 3000 euro/beneficiar și a sumei de 3.000 euro/ha pentru sprijinirea programului de producție a usturoiului este mai mult decât justificată, cu atât mai mult cu cât prin programul de guvernare depus la Parlament în vederea investiri Guvernului este prevăzut în cap. VII privitor la agricultură aspectul potrivit căruia Guvernul și-a asumat ”… măsuri pe termen scurt, menite să nu distorsioneze echilibrul producător/piață, cât și unele inițiative care să pregătească viitoare politici publice pentru perioada post 2020” printre care se enumeră și ” continuarea programelor naționale de sprijin pentru agricultori aflate în derulare”.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.