Unde se duc banii din PAC? Cât primește fiecare țară

REPowerEU, minimis, pachetul de sprijin CE
Pe cât de faimoasă, pe atât de criticată, Politica Agricolă Comună (PAC) este cea mai mare linie de cheltuieli a Uniunii Europene. Anul trecut, prin Politică Agricolă Comună s-au distribuit 62,5 miliarde de euro către cele 27 de state membre. Dar cum este distribuit ajutorul pentru agricultură între statele membre?

Ca în fiecare an, Franța este de departe cea care beneficiază de cel mai mare ajutor pentru agricultură (10,21 miliarde de euro). Este urmată de Spania și Germania, care primesc 7,7 și respectiv 6,8 miliarde de euro pe an, în cadrul PAC. În schimb,  Malta este cel mai mic beneficiar al acestui ajutor, cu doar 35 de milioane de euro. România a beneficiat de 2,85 miliarde de euro.

Bugetul PAC în 2021 (62,5 miliarde de euro) a fost în creștere față de cifrele pentru 2019 (53,8 miliarde de euro).

PAC 1

Sursa: CE

Aceste cifre iau în considerare creditele din Fondul European Agricol de Garantare (FEAG) și Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Pentru 2021, creditele din planul european de redresare au dus la creșterea  acestor sume.

Ponderea PAC în ajutorul primit

Pondere PAC

Sursa: CE

Dacă Franța este primul beneficiar al PAC, acest ajutor a reprezentat „doar” 63% din totalul pachetului pe care țara l-a primit de la UE în 2019.

În Irlanda, PAC a ocupat cel mai important loc (73,5%). În schimb,  ​​Luxemburg (2,3%) sau Belgia (7,2%) ocupă o pondere extrem de mică din subvențiile europene.

Pentru Spania și Germania, alți beneficiari majori ai PAC, acest ajutor reprezintă aproape 61% și respectiv 51% din fondurile europene primite.

Instrumentele financiare PAC

Fondul European Agricol de Garantare (FEAG) și Fondul European de Dezvoltare Rurală (FEADR) sunt cele două instrumente financiare ale politicii agricole comune (PAC).

FEAG, cu un pachet de 258,6 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, finanțează în special ajutoare directe pentru fermierii care demonstrează „bune practici agricole și de mediu” precum și măsuri de sprijinire a pieței agricole, al căror obiectiv este să răspundă la tulburări ale pieței.

FEADR este destinat dezvoltării rurale și reprezintă 85,4 miliarde de euro în aceeași perioadă. FEADR servește șase obiective, inclusiv inovarea în sectorul agricol, viabilitatea și competitivitatea agriculturii și incluziunea socială.

Picture of Rona David
Rona David

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture