Un tanc T-90 de luptă modern, aparent în bună stare, a fost lăsat vraiște pe un teren viran, unde localnicii aruncă de obicei gunoiul.
Blindatul abandonat a fost descoperit în zona unui aeroport dezafectat în oraşul Volgograd, din sud-vestul Rusiei, a relatat portalul local V1, citat miercuri de numeroase instituții de presă centrale de la Moscova, scrie AGERPRES.
Tancul a fost descoperit întâmplător de un localnic, care, surprins de descoperirea sa, a fotografiat blindatul şi a difuzat imaginea pe reţelele de social media.
Încercând să verifice autenticitatea imaginii, jurnalişti din Volgograd la faţa locului, convingându-se că tancul, care avea până şi piese de schimb în interior, se afla printre maldăre de gunoaie, fără nicio supraveghere.
Media ruse relatează că tancul nu prezinta urme de vandalizare și era complet echipat, mai puțin muniţia de luptă.
„Între tufişuri şi fără nicio pază, deocamdată nedezasamblat de eventuali hoţi. În cutii deschise se află scule, piese de schimb, cabluri de remorcare şi prelata de protecţie. Dispozitivele optice foarte scumpe şi periscopul nu sunt sparte”, scrie Novaia Gazeta, citând jurnalişti din Volgograd.
„E o privelişte destul de stranie: mergi prin stepă şi deodată în faţa ochilor îţi apare un blindat”, au relatat reporteri de la V1.ru, care afirmă că localnicii le-au povestit că maşina de luptă se află acolo de mai mult timp.
Conform unor surse neoficiale din cadrul Districtului militar Sud, tancul ar fi fost păzit de soldaţi recruţi din Cecenia, care l-au abandonat în momentul în care au plecat să-şi facă rugăciunea musulmană şi nu au mai revenit în post, mai scrie Novaia Gazeta.
Serviciul de presă al Districtului Militar Sud a declarat că tancul găsit abandonat urma să participe la forumul „Armata-2021″, unde ar fi fost inclus într-un „vals al tancurilor”. După această acțiune, celelalte blindate au fost trimise înapoi la bază, însă acesta, nu se ştie din ce motive, a rămas pe câmp, în ideea, probabil, de a-l retrage mai târziu.
T-90 este cel mai modern tanc aflat în dotarea forţelor terestre şi a infanteriei marinei ruse.
Între 22 şi 28 august în Rusia se desfăşoară cea de-a VII-a ediţie a forumului tehnico-militar „Armata-2021”. În cadrul acestui forum sunt de regulă prezentate exemplare ale celor mai moderne arme ruseşti, potrivit site-ului Ministerului Apărării rus.
Cu această ocazie, în regiunea Volgograd a fost programat un „spectacol dinamic” care cuprinde, între altele, un „tanc zburător” şi „un vals al tancurilor” cu participarea T-90, conform unor surse oficiale din cadrul Districtului militar Sud, citate de Novaia Gazeta.
Sursa foto: novayagazeta.ru