Un milliard de euro, bani europeni, pentru păduri

defrișare

Ursula von der Leyen, Președintele Comisiei Europene a anunțat marți, la summitul COP26 privind schimbările climatice, un pachet de sprijin pe cinci ani, în valoare de 1 miliard de euro, care va ajuta țările membre să protejeze, să restabilească și să gestioneze în mod durabil pădurile și să respecte în același timp Acordul de la Paris.

Fondurile reprezintă contribuția Uniunii Europene la angajamentul de finanțare globală a protejării pădurilor semnat de liderii lumii la COP26.

„Pădurile sunt plămânii verzi ai pământului. Trebuie să le protejăm și să le restabilim. Vă anunț cu plăcere că ne angajăm 1 miliard de euro pentru a proteja pădurile lumii. Acesta este un semn clar al angajamentului UE de a conduce schimbări globale pentru a ne proteja planeta, în conformitate cu Pactul Verde European”, a declarat Ursula von der Leyen, potrivit unui comunicat de presă de pe pagina oficială a Comisiei Europene.

UE va colabora cu țările partenere pentru a conserva, restabili și asigura gestionarea durabilă a pădurilor într-un mod cuprinzător și integrat.

„Contribuția UE promisă astăzi pentru a gestiona, reface și proteja în mod durabil pădurile va sprijini creșterea durabilă și locurile de muncă, atenuarea și adaptarea la climă, precum și conservarea biodiversității în țările noastre partenere. Uniunea Europeană va lucra în parteneriate cu guvernele, societatea civilă, popoarele indigene și actori privați, într-o abordare multilaterală, pentru a atinge Obiectivele de dezvoltare durabilă și pentru a pune oamenii și planeta pe primul loc. Accentul specific pe bazinul Congo este un mesaj oportun asupra importanței această zonă unică și ecosistemul său”, a declarant, la rândul său, Jutta Urpilainen, Comisarul pentru parteneriate internaționale.

Din cei 1 miliard de euro, 250 de milioane de euro vor merge către Bazinul Congo, acoperind opt țări (Camerun, Republica Centrafricană, Republica Democrată Congo, Republica Congo, Guineea Ecuatorială, Gabon, Burundi și Rwanda) pentru a proteja a doua cea mai mare regiune de pădure tropicală din lume, îmbunătățind în același timp mijloacele de trai pentru populațiile sale, se mai arată în comunicatul Comisiei Europene.

Peste 1,6 miliarde de oameni din întreaga lume depind de păduri pentru hrană, medicamente și mijloace de trai. Pădurile păstrează solul și susțin 80% din biodiversitatea lumii, cu cele mai mari bazine forestiere în afara teritoriului UE.

Deoarece produc oxigen și purifică aerul, pădurile sunt, de asemenea, esențiale pentru atenuarea schimbărilor climatice, deoarece absorb până la 30% din emisiile de gaze cu efect de seră. Ele sunt la fel de importante pentru adaptarea la climă. Emisiile de gaze cu efect de seră legate de defrișări sunt a doua cea mai mare cauză a schimbărilor climatice. Între 1990 și 2016, lumea a pierdut acoperirea pădurii cu o rată echivalentă cu aproximativ 800 de terenuri de fotbal pe oră.

De la începutul anilor 1990, UE sprijină conservarea pădurilor, în special în Africa Centrală, prin programul emblematic al UE ECOFAC (Conservarea biodiversității și a ecosistemelor fragile în Africa Centrală). Acest sprijin continuu a ajutat la conservarea a aproximativ 16 milioane de ha de păduri umede în Bazinul Congo, promovând în același timp dezvoltarea durabilă și mijloacele de trai în rândul populației locale.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!  orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

  CELE MAI COMENTATE ARTICOLE  

PUBLICITATE

© AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.

Hide picture