
Un mic fermier, la capătul puterilor, își închide ferma! ”Domnul Daea m-a lăsat fără subvenție”


Crizele suprapuse din ultimul an de zile i-au adus pe mulți fermieri într-o situație extrem de dificilă, iar o bună parte dintre ei au ajuns să capituleze. Deși mulți dintre ei și-au investit toată agoniseala încercând să-și dezvolte o afacere sustenabilă în agricultură, acest lucru pare din ce în ce mai greu, iar de multe ori, deciziile din partea oamenilor politici nu fac altceva decât să le pună și mai multe bețe în roate.
Într-o astfel de speță se regăsește și fermierul Vasile Clabău, din județul Bistrița-Năsăud. Acesta a sunat în cea mai recentă ediție a emisiunii ”Agricultura la Raport” pentru a ne prezenta situația sa, una de-a dreptul disperată. După ani de muncă și investiții din banii pe care i-a strâns în străinătate, fermierul se vede astăzi nevoit să-și închidă ferma de vaci de lapte unde producea peste 15.000 de litri de lapte pe lună. De vină, după spusele sale, ar fi câteva decizii recente ale ministrului Petre Daea, care l-au pus pe fermier în imposibilitatea de a-și primi subvențiile cuvenite.
”Anul trecut am avut 25 de vaci de lapte la controlul oficial al producției, predau undeva la 15 tone de lapte, iar domnul Daea, prin inteligența lui, m-a lăsat fără subvenție. Știți că în toamnă, domnul Daea ne-a dat o derogare să scoatem mai repede vacile neproductive din fermă, iar acum în lege a pus să avem 75%. Eu din 25 de bucăți am scos șapte vaci care nu mai erau performante, dar aveam alte juninci care intrau. Am rămas fără subvenție, fără ANT, fără nimic. Sunt vaci cu genetică, din Olanda, inclusiv azi am dus cinci la abator; mai am patru și le-am lichidat. Mai am și 15 juninci gestante pe care urmează să le vând dacă găsesc tren, dacă nu, tot abator.
Am pus pe picioare o fermă cu bani din munca mea proprie și am fost umilit nouă ani de zile în cel mai mare hal. (…) În ultimul hal am ajuns. Vaca care nu produce se încadrează la subvenție, iar eu, care am produs o cisternă de lapte în fiecare lună, pe PFA, cu acte în regulă, m-au lăsat fără. Și în 2018, când am adus de pe Olanda, pur și simplu printr-o lege absurdă am fost lăsat fără SCZ, am luat numai pentru patru juninci.
Să vină domnul ministru cu mine în emisiune, că el spune că ascultă vocea fermierilor. Să vină să vedem câtă performanță are dânsul și câtă performanță am avut eu, cu 3 IFN-uri, cu bănci, cu muncă în străinătate; am susținut o fermă zootehnică de vaci, iar el și-a bătut joc în ultimul hal. Am produs 15.000-20.000 de litri de lapte în fiecare lună și am fost umilit. (…) Aș vrea o confruntare cu domnul ministru, să-i arăt documente. Să vadă o țară întreagă ce ministru conduce la ora actuală agricultura românească”, ne-a spus Vasile Clabău, în direct la AGRO TV.
Intervenția completă a acestuia poate fi urmărită în înregistrarea emisiunii ”Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea.

Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































13 comentarii
Ne cumpărăm fluturoici și adunăm gândaci și cosași.
Buna ziua, cum pot să i-au legătura cu fermierul? Mă interesează vacile.
Are dreptate fermierul.
Singura activitate remarcata la dl Daea în calitatea lui de ministru al Agriculturii consta din mersul pe cimpurile patriei și privitul ogoarelor.Din pacate , prin lipsa de implicare el a distrus toți fermierii romani
Zootehnia românească este condamnată !
Poate calculează el cu specialiștii lui ca fermierii ar lua bani prea mulți prin subvenții și schimba regulile. Fata de fermierii altor tari europene, ale noastre capete pătrate de la guvernare, mai introduc o restricție / o condiție care apare în ultim moment sau cand deja nu mai poti sa faci nimic, ca sa nu se mai încadreze nimeni sau sa se încadreze doar anumiți fermieri de pe listele lor. Și sunt specialiști la amânat de parca în agricultura poți sa faci oricând orice.
Masonul Daea are indicatii exacte chiar daca se face ca il doare de romani🤮💩😡😤
Bună ziua! Pentru fermieri corecți, toată stima! De ce primesc subvenții arendasii, care au beneficiat de proiecte pe fonduri europene nerambursabile de sute de mii de euro? Și nu dau decât cel mult o tona de cereale la hectar proprietarului, cam jumate din valoarea subvenției și recolta toată e a lor. Toată agricultura e în favoarea arendasilor! De ce? Cine sunt arendasii?
Arendașii despre care vorbești sunt ăia care au credite la bănci
Oamenii Dragi aveți dreptate.
Problema este că cel puțin în ultimii 10 Ani Noi avem la guvern numai Idioții și șmenarii fără scrupule și fără interes pentru țara ci numai interes personal și pentru propriile bezadele eventual soți s-au amante pe și doar atât în rest nimic.
Acest fost CAP-ist e în afara subiectului. Nu știe pe ce lume trăiește. Nu pot înțelege de ce a fost pus pe acel post și de ce mai e ținut pe acel post.
Ca toți psd ,analfabeți,tâlhari hoți ,canalii,trădători și criminali.
Tot ce au atins s-a făcut cenușă.Au distrus Tot,industrie,agricultură,comerț ,educație,sănătate și au vândut țară.
Așa sunt toți,împreună cu televiziunile ne vînd cu tot cu țară europenilor,eu nu mai am încredere nici în televiziuni….
Ce să moderti lăsați-l așa ca nu mint …