Un europarlamentar sare în ajutorul crescătorilor de bivoli

bivoli

bivolRomânia mai are, din păcate, un efectiv de doar 13 000 de bivoli , față de 228 000 câţi existau în România în anul 1989. Pentru salvarea speciei şi creşterea efectivului de animale, eurodeputatul Daniel Buda a cerut sprijin european.
„În prezent, această specie din păcate nu este suficient de bine susținută, chiar dacă este o specie rezistentă și foarte rentabilă, de la care se poate valorifica absolut tot. Acest lucru determină România să importe o bună parte a produselor din lapte de bivoliță comercializate pe piața românească. 
Din păcate, bivolii sunt crescuți în ferme mici sau de crescătorii simpli care vând laptele de bivoliță la un preț extrem de scăzut, de 1,52 lei. Acest preț este mult prea mic, ținând cont de beneficiile acestui produs, dar și de eforturile pe care le presupune creșterea bivolilor. De asemenea, aceste animale ajung să fie comercializate la prețuri derizorii în momentul în care proprietarii doresc să le vândă, în condițiile în care, în alte țări, prețul unui bivol poate să ajungă și la 2 000 de euro. Astfel, deși există un stimulent financiar care poate fi apreciat ca fiind mare, 300 de euro pe cap de bivol, el este insuficient pentru a proteja această specie având în vedere particularitățile și condițiile dificile de creștere și dezvoltare.
În acest context, am solicitat Comisiei Europene să îmi comunice care sunt instrumentele avute la îndemână în vederea creșterii efectivelor de bivoli din cadrul fermelor din România, astfel încât aceste animale să nu dispară”, a declarat euroalesul pe contul personal din reţelele sociale.

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.