Un bătrân în vârstă de 71 de ani din județul Iași a dat dovadă de un curaj ieșit din comun. Acesta a fugărit doi hoți care tocmai îi furaseră în jur de 80 de kilograme de porumb din magazie, până când aceștia au abandonat prada și au fugit. Incidentul s-a petrecut în comuna Popești, județul Iași.
”Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Leţcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în seara de 16 ianuarie a.c., un bărbat de 40 de ani şi o femeie de 36 de ani, ambii din comuna Popeşti, ar fi sustras 80 de kilograme de porumb din magazia unui bărbat de 71 de ani, iar ulterior fiind surprinşi şi urmăriţi de persoana vătămată, ar fi abandonat bunurile sustrase.”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Prejudiciul a fost recuperat, iar oamenii legii au identificat imediat hoţii şi au deschis dosar penal pentru infracţiunea de furt calificat.