În cazul în care sunteți interesați să aflați cât mai costă astăzi un kilogram de îngrășăminte chimice, indiferent de compoziție, pot să vă spun doar atât – mult, foarte mult, de cel puțin trei ori mai scump decât acum un an.
Iar asta e destul de lămuritor și dătător de fiori, chiar dacă de acum înainte ar trebui să ne mai liniștim, măcar sufletește, și asta pentru că Rusia, marele furnizor de gaze naturale pentru îngrășăminte în fabricile europene, a anunțat că va da mai mult gaz metan. Probabil însă nu cu mult mai ieftin ca până azi, așa că sunt gata să pun pariu cu oricine că de o ieftinire nu vom vorbi nicidecum.
Deocamdată însă situația e asta – îngrășămintele sunt atât de scumpe încât cred că am putea folosi în loc praf de aur, iar prețul acela mare ar putea duce la scăderea producțiilor agricole în Europa și la o nouă scumpire a alimentelor. Și ca să nu spuneți că nu am dreptate, iată date concrete. Combinatul chimic Azomureș a triplat prețul îngrășămintelor pentru a-și acoperi costurile de producție.
Așa că fermierii au dat deja semnalul că vor cumpăra cantități mai mici de îngrășăminte, situația lovindu-i mai ales pe cei mici și mijlocii. Nu spun că nu este greu și pentru fermele mari, dar parcă altă făină se macină la morile acelea, mai ales când vine vorba de a găsi surse de finanțare..
În fine, să aruncăm o privire de sus la agricultura din Uniunea Europeană. Fermierii se tem că nu vor avea suficiente îngrăşăminte, în contextul în care preţul acestora, în Europa, ar putea să crească şi mai mult. Și iată de ce – un indicator de referinţă în Europa Occidentală pentru preţul amoniacului, din care se produce îngrăşământul pe bază de azot, a urcat până la 910 de dolari pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani.
Gazele naturale reprezintă 80% din costul producţiei de îngrăşăminte, iar în prezent preţurile sunt de patru şi chiar cinci ori mai mari decât nivelul normal, explică reprezentanţii grupului Fertilizers Europe. Așa că multe fabrici au fost obligate să limiteze sau să oprească producţia, inclusiv firme precum Yara International din Norvegia şi cel mai important producător european de chimicale, grupul german BASF.
Iar asta îi lovește direct pe cei care produc mâncare. Orice deficit în aprovizionarea cu îngrăşăminte riscă să limiteze cantitatea şi calitatea producţiei agricole în Uniunea Europeană, cel mai mare exportator mondial de grâu şi un important furnizor de orz. De asemenea, orice diminuare a producţiei agricole ar putea genera îngrijorări cu privire la creşterea preţurilor la alimente. Și se întâmplă peste tot, nu numai în Europa. Fermierii americani au început deja să reducă utilizarea de îngrăşăminte, iar retailerii cumpără acum numai ce au nevoie în viitorul apropiat. Iar China, unul dintre cei mai mari producători de îngrășăminte, a oprit exporturile.
În aceste condiții, deși nu e cea mai bună soluție, parcă văd că în curând o să ne repezim în magazine să cumpărăm toate pliculețele cu bicarbonat de amoniu, deși formula chimică este diferită de cea a îngrășămintelor pe bază de azot. Dar, decât deloc, încercăm cu înlocuitori, că doar nevoia te învață…
