Comunicat de ULTIMĂ ORĂ de la MADR: Deconturi 78 de milioane de lei pentru fermieri

MADR plăți, sancțiuni, ajutor de stat, finanțare, subvenție mărită, ajutor de minimis

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) informează că, până la data de 6 martie 2024, prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, a plătit integral sumele solicitate pentru acoperirea cheltuielilor cu energia electrică aferentă campaniei de irigații din anul 2023.

Potrivit unui comunicat al MADR remis joi redacției AgroTV, suma totală decontată este în valoare de 78.654.877,32  lei și reprezintă consumul de energie electrică cu pomparea apei pentru irigații în stațiile de punere sub presiune ale fermierilor organizați în OUAI (Organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații) și alți beneficiari, în baza Legii nr. 125/2007.

La data de 8 februarie 2024, Guvernul a aprobat Hotărârea ce modifică alineatul (5) al articolului 81 din Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, stabilind astfel modalitatea de decontare, în procent de până la 50%, a cheltuielilor aferente consumului de energie electrică necesare funcționării agregatelor sau echipamentelor pentru irigații, cheltuieli înregistrate în anul anterior și neplătite.

Potrivit reprezentanților MADR, soluția legislativă privind decontarea pentru anul 2023 din bugetul alocat pentru anul 2024 a urmărit redresarea economică a producătorilor, astfel încât aceștia să aibă capacitatea de a continua activitățile agricole, reducerea efectelor fenomenului de secetă asupra producției agricole, cât și diminuarea impactului asupra anului agricol următor.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.