TULCENII ISI POT MUTA UNDITELE DIN DUNARE PE LACUL CIUPERCA, PROASPAT REDESCHIS PESCARILOR AMATORI

Pescuitul recreativ a fost reluat vineri 1 iunie pe lacul Ciuperca din municipiului Tulcea, zona amenajată de autoritatea locală fiind una din puţinele arii din domeniul public din România în care se poate pescui până la terminarea prohibiţiei.

Potrivit primarului Constantin Hogea, peste 100 de pescari au fost încă de la primele ore ale zilei pe malul lacului Ciuperca în aşteptarea marilor capturi, activitatea de pescuit urmând să se încheie la sfârşitul lunii.

„Am fost pe malul lacului Ciuperca şi am vorbit cu pescarii de acolo care mi-au cerut să mutăm zona de pescuit la umbră. Din păcate, cea de care dispun acum are un grad de însorire de 100%, iar mulţi pescari sunt în vârstă, au probleme de sănătate şi soarele nu-i ajută. Nu ştiu însă în ce măsură vom putea răspunde rapid acestei cereri, având în vedere faptul că pentru schimbarea zonei de pescuit este nevoie de o hotărâre de Consiliu local”, a declarat pentru AGERPRES primarul Hogea.

Zona în care pescarii amatori de pe lacul Ciuperca s-ar putea muta se află vis-a-vis de cea actuală, potrivit sursei.

Prohibiţia generală a pescuitului în România se va închide săptămâna viitoare, dar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, prohibiţia s-a încheiat pe data de 22 mai, potrivit ordinului Ordinului comun al ministrului Agriculturii şi al ministrului Mediului nr. 8/174 februarie 2018 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului.

„În zona care constituie frontieră de stat cu Ucraina, în fluviul Dunărea, prohibiţia se instituie în perioada 22 aprilie-5 iunie”, se menţionează în ordinul amintit.

În lacul Ciuperca, potrivit unei hotărâri a Consiliului local al municipiului Tulcea, se poate pescui cu o undiţă cu două cârlige, iar taxa de pescuit este de 10 lei pe zi. Pe baza cuponului de pensie, vârstnicii beneficiază de o reducere de 50%.

Lacul Ciuperca a fost înainte de 1989 singura zonă de agrement din oraş, dar până în anul 2006 bazinele şi toate amenajările de aici au ajuns într-o stare avansată de degradare. Ulterior, Primăria municipiului a reamenajat această zonă de agrement care a fost inaugurată oficial pe data de 24 iulie 2010. (sursa:AGERPRES)

Citește și

Comentariile sunt închise