România are 88 de comune cu o populație mai mică de 1.000 de locuitori. Cele mai multe astfel de așezări îmbătrânite ori pe cale de dispariție se găsesc în Hunedoara (12), Alba (10), Caraș-Severin, Mehedinți, Mureș (7), Buzău (6), Sibiu și Tulcea (5). Șase dintre acestea au mai puțin de 300 de locuitori, dar foarte interesant ar fi că fiecare în parte, mai puțin micuțul cătun – comună Secaș din Timiș – este un fel de monument în sine (natural sau istoric). Acestea ar putea fi oricând înscrise în circuite turistice de mare atractivitate.
Cea mai mică localitate din România, Brebu Nou, din Caraș-Severin, este un punct turistic renumit, dar nu pentru că ar fi fost vreo implicare instituțională, ci pentru că acesta a fost pulsul pe piața privată a turismului. Există controverse legate de stabilirea localității cu cea mai mică populație. Unii spun că Bătrâna, din Hunedoara, ar ocupa acest loc. După datele oficiale ale recensământului din 2011, numărul cel mai mic de locuitori îl are Brebu Nou. Sentimental, da, Bătrâna este o comună lipsită de orice perspectivă de dezvoltare ori implicare pentru salvarea fabulosului Ținut al Pădurenilor, poate fi aşadar socotită cea mai depopulată vatră românească. Depopulată și-n același timp frecventată de genul de turist care caută spiritul satului…
Paradisul din Gărâna
Brebu Nou, din Caraș-Severin, număra, la recensământul din 2011, 119 locuitori, însă alte surse, lipsite de relevanță statistică, avansează cifra de 281 de persoane. Istoria acestei micuțe așezări situate la intrare în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, în inima munților Semenic, la o altitudine de 850 (935 m – Gărâna), lângă Lacul Trei Ape (antropic, cu suprafața de 53 ha), este frapantă. Satele Brebu Nou și Gărâna, ca multe altele din zonă, au apărut prin anii 1827-1828, odată cu primii coloniști aduși din Boemia. Aceștia, fie că erau de etnie germană sau cehă, au fost numiți de către localnici pemi. Anul 1828 consemnează 126 de familii stabilite la Brebu Nou și 98 de familii la Gărâna. Maximum de populație s-a înregistrat în 1941 (2.193 de locuitori), iar minimul – în 2002 (87 de locuitori). Depopularea a survenit fie prin plecarea în orașele industrializate, fie prin repatrierea masivă a sașilor în Germania în special după anul 1990. Norocul acestei așezări a fost poate peisajul fără egal din Semenic și Lacul Trei Ape. Sau atașamentul de peste ani al sașilor reveniți ocazional la vatra părintească. Unii spun că a fost mult până când noua protipendadă politică și economică a Carașului a descoperit splendoarea locului. Indiferent cum, aproape nici nu contează, cele două sate ale comunei au cunoscut o dezvoltare turistică fulgerătoare. Un fel de paradis pierdut, regăsit și reinventat. Pe Lacul Trei Ape – deși n-ar fi recomandate prea multe activități într-un baraj de acumulare – se pot practica sporturi nautice ori pur și simplu te poţi relaxare pe malul apei. Iubitorii de ciclism montan au la îndemână un traseu de 15 km prin pădure, cu pornire de la Brebu, cantoanele Murgila și Prislop, și revenire la Gărâna. Cazarea nu reprezintă o problemă, existând mai multe unități turistice în noua stațiune Trei Ape, în Brebu și Gărâna.
Iarna se poate schia pe pârtiile amenajate în ambele sate, plus că sunt oferte suficiente pentru orice alt gen de distracție, cu condiția să iubești natura. Satul Gărâna a depășit ca faimă granițele țării datorită Festivalului Internațional de Jazz și a Festivalului Național de Folk din Poiana Lupului, susținute în fiecare vară de câțiva ani încoace. În plus, natura oferă artiștilor boemi – poeți, pictori, sculptori – un spațiu ideal pentru creație. Mărturie: expoziția permanentă realizată în edițiile anuale ale taberelor de sculptură.
Ținutul Pădurenilor, vatră de românism pur
Cele trei comune din Hunedoara cu mai puțin de 300 de locuitori – Bătrâna (127), Bunila (306, în 2011, 292, în 2014) și Bulzeștii de Sus (271) – pot fi considerate adevărate muzee vii. În fiecare dintre ele se trăiește acea stranie senzație de început de lume. De timp încremenit. Deși de-o frumusețe răpitoare, natura n-a ispitit pe nimeni să înflorească zona cu un turism de week-end măcar. Ținutul Pădurenilor, unde sunt situate satele Bătrâna (în estul Munților Poiana Ruscă, la 900 m altitudine) și Bunila, este căutat în schimb de cei pasionați de drumeții și de redescoperirea unui românism prea deseori uitat. Câteva sate din Bătrâna, unde nici curent electric nu există, răsfirate în creierul munților, sunt pe cale de dispariție. Piatra mai are 9 locuitori, iar Răchiteni – 10. De comuna Bunila nu s-ar fi auzit dacă n-ar fi existat satul și marmura de Alun. În acest cătun depopulat dăinuiește o biserică unicat în țară și a doua din Europa, construită din marmură, între anii 1937 și 1939. Alun este și singurul sat din România care are un drum de marmură, în lungime de aproape 10 km, construit prin anii ’60, atunci când s-a deschis și cariera din care s-au extras blocuri folosite la Casa Poporului! Dar cea mai de preț bogăție o reprezintă portul și tradițiile populare, patriotismul local specific comunităților din zonele muntoase ale Apusenilor. Ținutul Pădurenilor a fost, este și va rămâne vatră de românism pur. (Integral pe lumeasatului.ro)
Trasee turistice în cele mai mici comune din România
Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
