Tradiţii de Sfânta Maria Mică, ziua când plantele îşi pierd puterea magică

sf-mariaSfânta Maria Mică sau Naşterea Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an la 8 septembrie de creştinii ortodocşi, este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc. Se spune că în această zi rugăciunile sunt mai ascultate ca oricând şi tot acum primesc urări de „La multi ani” cei care îşi sărbătoresc onomastica.
Pe 8 septembrie, creştinii ortodocşi participă la slujba de la biserică şi se închină la icoana Maicii Domnului. Credinţa populară spune că la această mare zi nu se lucrează. Bărbaţii nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând. Credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei şi împart din fructele toamnei pentru morţi, la această sărbătoare. În popor se spune că şi pe femeile însărcinate care se vor ruga în această zi, Maica Domnuluile va ajuta să aibă o naştere uşoară.
Credinţa populară spune că în această zi rândunelele îşi pregătesc călătoria spre ţările calde, iar gâzele şi reptilele se retrag în pământ. “Este ziua în care plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare.
Este ziua în care vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă, cum se întâmplă în fiecare toamnă”, notează etnologul Tudor Pamfile în volumul “Sărbătorile la români”. Tot pe 8 septembrie se deschide sezonul la culesul viilor, se bat nucii pentru a avea rod bogat şi anul viitor, se jupoaie coaja ulmilor şi se dă startul târguilor şi iarmaroacelor de toamnă.  (Sursa: adevarul.ro)

Picture of Florentin Iuga
Florentin Iuga

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.