Tot mai multă mâncare de import pe piața din România! Doar primii zece importatori au cumpărat de peste 1 miliard de euro

import

Piața produselor alimentare din România este sufocată cu mărfuri de import, a căror valoare depășește 4 miliarde de euro.

Doar primii zece mari importatori de produse agroalimentare au adus pe piața românească, în prima jumătate a anului, marfă în valoare de aproximativ 1 miliard de euro, scrie economica.net.

Conform unui clasament realizat de Institutul Național de Statistică în funcție de valoarea mărfurilor importate în primele cinci luni ale anului, cei mai mari zece importatori de produse agroalimentare ai României au contribuit la deficitul comercial al României cu aproximativ 1 miliard de euro. Suma este cu 21,4% mai mare față de cea din perioada similară a anului pandemic 2020.

Per total, valoarea importurilor de produse agroalimentare a crescut cu 10,5% față de anul trecut, ajungând la peste 4,1 miliarde de euro.

Și în acest an, clasamentul continuă să fie dominat de retailerii internaționali, care ocupă jumătate din top 10, în frunte cu liderul pieței de profil, Lidl, urmat de Kaufland și, ceva mai spre coada clasamentului, de Metro Cash&Carry, Rewe România (operatorul lanțului de supermarketuri Penny) și Profi Rom Food.

O singură companie prezentă în top are și unități de producție în România. Este vorba de producătorul american Bunge, liderul pieței de ulei la nivel local, cu activități în tradingul de cereale, oleginoase și producător de biodiesel.

De asemenea, în top se află și doi traderi de cereale, care se regăsesc, de altfel, și pe lista celor mai mari exportatori.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

  • Banner KWS

  • © AGRO TV 2025 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.