Va ține vremea în IUNIE cu fermierii? Ce estimează meteorologii

meteo, vremea în iunie

Valoarea producției la culturile însămânțate în toamnă de fermieri este strâns legată de cum va fi vremea în iunie.

Din păcate, mai ales în privința ploilor, atât de necesare, pentru o parte dintre fermierii din România veștile nu sunt prea grozave, potrivit estimărilor pentru următoarele patru săptămâni publicate vineri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în săptămâna 1-8 iunie, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această acest interval, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice și local în cele centrale, sud-estice și la munte, dar și ușor deficitar în sud-vest, iar în rest va fi apropiat de cel normal.

Și pentru săptămâna 8-15 iunie, meteorologii estimează că temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Cantitățile de precipitații se vor situa, în general, în jurul celor normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile estice și sud-estice, dar și a unui ușor deficit în cele vestice și nord-vestice.

În săptămâna 15-22 iunie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru aceast interval, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În săptămâna 22-29 iunie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, mai ales în jumătatea vestică a teritoriului, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Potrivit meteorologilor, cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval se vor situa în jurul celor normale, în toate regiunile.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2006-2025.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Picture of Ciprian Voinea
Ciprian Voinea

 NOTĂ  Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 ATENȚIE!   Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.

Cele mai citite în ultimele zile

PUBLICITATE

reclama CLAAS

alcedo

naturevo copfort

reclama Agricover

reclama adama

reclama gratarescu

reclama lidea

reclama sixt

reclama timac agro

reclama natur grup

reclama aisr

reclama Deltateh

reclama corteva

reclama nhr agro partners

reclama fmc

reclama prima sementi

reclama sixt

reclama sumi agro

produse MARCOSER

reclama verdon

reclama carmeuse

reclama syngenta

logo AGROPRESS

© AGRO TV 2026 | Toate drepturile rezervate | Este interzisă reproducerea integrală sau parțială, ori distribuirea conținutului, fără menționarea sursei.