Într-o postare de astăzi, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunța moartea cerbului chinuit, bolnav şi subnutrit din grădina zoologică a capitalei Banatului, dupa ce imaginea acestuia făcuse înconjurul Facebook-ului în ultimele câteva zile.
Literatura și cultura română au fost marcate de poezia tragică a lui Nicolae Labiș, „Moartea căprioarei” în care unii au văzut mai mult decat sensul imediat: un tată este nevoit să împuște o căprioara sub ochii propriului copil, pentru a avea ce să pună pe masa familiei care trecea prin foametea de după al doilea război mondial.
Aceștia au văzut un sens secund, metaforic, care asocia căprioara cu România, ce avea să cadă împușcată mortal, sub glonţul ocupantului sovietic.
Iată că acum moare un caprior, un cerb, într-un oraș cândva hyper-civilizat și uman(, parte a unui imperiu sofisticat și tolerant, înainte de a deveni parte a României). Fără ca cineva să-l poata salva la vreme.
Oare care este sensul ascuns al acestei tragedii? Să fie metafora foametei ce va veni după pandemie, să fie altă nenorocire ce planează razant și pe care nu o putem (încă) vedea?
Fritz spune: „Din păcate, cerbul de la zoo nu a mai putut să fie salvat. Am făcut o mică anchetă din care a rezultat că nu a fost vorba despre maltratarea sau neglijarea lui, ci de o boală de care suferea de 3 săptămâni. Animalele nu mai pot trăi în aceste habitate în care nu s-a investit nici un leu, din 2014. Condițiile improprii de viață contribuie la deteriorarea sănătății lor. „
Decizia lui este să închidă Grădina Zoologică pentru modernizare. Acum organizează această închidere pentru că nu o pot face peste noapte, trebuie să vadă unde relochează animalele, dacă acestea pot rămâne în continuare să fie îngrijite acolo.
Primarul de origine germană a Timisoarei adaugă: „Luăm legătura cu orașele cu care suntem înfrățiți și care au un zoo modern, Szeged, Karlsruhe, Mulhouse, să ne ofere sprijin pentru realizarea de habitate noi și modernizarea celor existente, conform standardelor europene. Vom lucra la un concept de dezvoltare care să răspundă și la întrebarea care este obiectivul unui zoo în secolul 21.”
În niciun caz Timișoara nu mai poate ține deschisă o grădină zoologică pentru divertisment, o grădină zoologică cu condiții improprii. Bunăstarea animalelor trebuie să primeze, iar scopul trebuie să fie unul educativ și unul de conservare.
Jurnalista timișoreancă Melania Cincea spune și ea într-o postare de astăzi pe Facebook: „Eu aştept însă rezultatele anchetei în privinţa vinovaţilor de la Zoo Timişoara. Nu se poate ca nimeni să nu răspundă pentru această situaţie. Cerbul a fost bolnav de trei săptămâni – aflăm acum. Ce au făcut angajaţii de la Zoo în cele trei săptămâni pentru a-l salva? Sau li s-a spus că e bolnav şi au aşteptat să moară?”
Un alt jurnalist roman, Dan Alexe, rezident în Belgia, publicase în urmă cu aproape un deceniu un articol de pomină despre animale chinuite din gradini zoologice aflate în ţări năpăstuite sau sub stare de război.
Alexe afirma oracular: „Oamenii pot fi cu animalele la fel de cruzi cum sunt între ei, altfel zis fără limită. Am văzut asta în gradina zoologica din Kabul, în Afganistan, imediat după căderea talibanilor. Ceea ce rămăsese din acel zoo, dupa ani de bombardamente, război civil şi lupte de stradă era o reflexie animalică a condiției umane.”
Imediat dupa fuga talibanilor, grădina zoologică din Kabul mai consta din citeva maimute, un urs si un leu pe nume Marjan. Directorul gradinii povestea plingind cum bătrinele capre savante, socotitoare cu copita, donate de un circ, fuseseră rapite de vecini si probabil mâncate. Ursul era deprimat, iar maimuțele deveniseră isterice, în sensul uman, clinic al termenului.
Si Alexe adaugă: „Ursul, țicnit de câte explozii evitase, avea botul în permanență însângerat pentru că și-l freca spasmodic, gemând, de podea și de gratii, ca o forma de automutilare. Maimuțele erau isterice, nebune de frică, întrucit distracția permanentă a vizitatorilor era să le bată cu bețe, printre gratii, pentru a le face să danseze.”
Dar ce ne facem, că România nu pare să fie sub stare de război iar orașul Timișoara cu atât mai puțin. De ce se întâmplă asemenea grozăvii sub ochii nostri și de ce nu putem (re)acționa niciodată la timp?
