SCANDALOS! Terenurile statului, arendate pe sume infime. Reacția șefului ADS

Problema redevențelor prea mici pentru terenurile concesionate de la Agenția Domeniilor Statului (ADS) a fost semnalată în repetate rânduri, atât de către oameni politici, cât și de fermierii nemulțumiți. La începutul anilor 2000, numeroase contracte au fost încheiate pe o perioadă de 49 de ani la valori infime, fără o clauză de actualizare a nivelului arendei.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, directorul general al ADS, George Sava, a vorbit despre această problemă, explicând că, deși situația nu este una echitabilă pentru fermierii care încheie contracte în prezent, statul nu poate interveni în contractele existente pentru a actualiza redevențele.

”La momentul acela, nu avea cine să arendeze terenurile de la statul român, în sensul de a le lucra. După cei 10 ani de la revoluție, se vedea reconstituirea după proprietate, fărâmițarea marilor ferme, și nu avea cine să lucreze. Atunci, s-au încheiat contracte undeva între 380 și 700 kg grâu/hectar, în funcție de categoria terenului. De fapt, cam acelea erau arendele și în privat la perioada respectivă.

Acestea au fost arendele atunci. Lucrul care se reproșează în prezent, pe bună dreptate, de către doritorii de teren agricol de la stat, este că în contractele respective care s-au făcut pe 49 de ani nu s-a trecut o clauză privind actualizarea nivelului arendei. Nu este vina noastră acum. Indignarea este normală, dar o spun ca jurist, contractele încheiate de statul român sunt legea părților. Statul român garantează respectarea legii. Să vină acum să intervină în contract, în condițiile în care nu are o clauză care să îi permită să facă o astfel de chestiune, nu poate. Sau o poate face cu sancțiuni din partea legii și se ajunge până la tribunalele internaționale. La ora actuală, cum arată acele contracte, nu putem să umblăm la ele”, a precizat directorul ADS pentru AGRO TV.

În ceea ce privește limita de sus a redevențelor, cea mai mare redevență pe care un fermier o plătește în prezent pentru un teren de la ADS se află în jurul valorii de 3500 kg grâu/hectar.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole