Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că Telemeaua de Sibiu devine al șaptelea produs românesc înregistrat la Uniunea Europeană, după ce în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat, pe 16 octombrie 2019, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate.
”Telemeaua de Sibiu este o brânză semi-tare, produsă integral din lapte de oaie crud proaspăt muls, nepasteurizat, prin coagulare enzimatică cu cheag. Aceasta se comercializează proaspătă sau maturată, iar perioada de maturare este de minim 21 de zile. Laptele folosit pentru fabricarea produsului ”Telemea de Sibiu” provine de la animale crescute în zona geografică delimitată și hrănite în principal pe păşune. Totalitatea factorilor ce vizează modalitatea de creştere şi alimentaţie a animalelor, precum şi tehnicile de prelucrare locale determină specificitatea laptelui ca materie primă şi contribuie la asigurarea caracteristicilor şi calităţii produsului ”Telemea de Sibiu”. Particularitatea acesteia este dată de gustul intens şi plăcut, discret acrişor, sărat, care după degustare lasă o senzaţie onctuoasă”, se mai arată în comunicatul de presă publicat de MADR.
Minsterul mai precizează că asociația producătorilor de ”Telemea de Sibiu”, compusă din zece persoane juridice situate în arealul geografic delimitat, a dorit obținerea recunoașterii oficiale europene pentru a-și proteja rețeta tradițională moștenită din timpuri străvechi și a oferi consumatorilor produse naturale și sănătoase.
Pe acest subiect s-a pronunțat și ministrul interimar Petre Daea, la conferința de bilanț a mandatului său. Potrivit acestuia, înregistrarea produsului la UE va stopa falsificarea lui pe piața românească și dorința de câștig imediat și nemeritat.
„Toţi am văzut că se prezentau pe piaţă cu Telemeaua de Sibiu, peste tot aveai brânză de la Jina. M-am dus în multe pieţe, iar în Bucureşti în toate pieţele şi mi-am spus că nu e posibil aşa. Ştiţi că am făcut o serie întreagă de controale şi facem în continuare, pentru a stăpâni dorinţa aceasta de câştig imediat şi de falsificare a produselor. Nu greşim cu nimic spunând că este imposibil ca ţara românească să se alimenteze cu brânză de la Jina peste tot. Şi atunci am luat această măsură. Nu a fost uşor, nu au dorit-o mulţi, de aceea au plecat doar cinci la drum, contestând apoi. Până nu înregistrăm produsul ca să stopăm această piaţă paralelă, această falsificare şi această dorinţă de câştig imediat şi nemeritat, nu putem să facem ordine. De aceea am plecat cu nişte tineri extraordinari şi prima măsură s-a văzut: a plecat din magazine, nu o să o mai vedeţi în altă parte”, a subliniat Petre Daea.