Tinerii fermieri care s-au instalat recent ca șefi de exploatație și vor să își dezvolte afacerea prin fonduri europene vor avea mai multe posibilități de a face acest lucru, prin intermediul liniilor de finanțare din noul Plan Național Strategic (PNS).
Una dintre aceste linii de finanțare, special dedicată acestei categorii de fermieri, este ”DR-12 – Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați”. Prin intermediul acesteia, fermierii care s-au instalat cu cel mult 5 ani înaintea depunerii cererii de sprijin pot să obțină până la 200.000 de euro, cu o intensitate a sprijinului de 80%.
”Până la vârsta de 45 de ani puteți să accesați o nouă linie de finanțare, care nu a existat până în acest moment în fostul PNDR; va fi acum în noul Plan Național Strategic. Este un sprijin de 200.000 de euro cu o contribuție din partea dumneavoastră de 20%, care vă permite să continuați proiectul finalizat”, a precizat consultantul Marian Dumitrache pentru AGRO TV.
Deocamdată nu se cunosc detalii suplimentare cu privire la condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească fermierii care vor să acceseze această linie de finanțare. Mai multe informații vom afla în momentul finalizării ghidului solicitantului. Până atunci, vă propunem acest articol (click aici) pentru a afla care sunt investițiile eligibile prin această măsură.
În cazul în care nu vă încadrați pentru accesarea acestei linii de finanțare, aveți posibilitatea să accesați fonduri europene și prin măsurile deja consacrate de achiziții de utilaje și investiții în ferme. PNS-ul oferă mai multe posibilități în acest sens, prin măsuri separate dedicate sectoarelor vegetal, zootehnie, pomicultură, legume și cartofi etc.
Aș vrea să iau.un.să.cumpar.sieu.pămn12ectare.și.un.tracor.tambur.semntoare
Că să obții un fond european îți trebuie 400 de pagini la dosar ca să nu poți in final accesa,iar pentru a fi siguri ce-i de la guvern că nu ajută agricultura, sunt sigur că vor apărea în noul ghid al solicitantului condiții care mai de care absurde ce nu pot fi îndeplinite deci pe scurt NU SE DOREȘTE CA SĂ SE ACCESEZE FONDURI
De ce se începe cu discriminare?Sunt tineri fermieri care sau instalat în prima sesiune înainte de 2014 și acum au 40 de ani!De ce nu pot accesa și ei ?
Cum se procedează la înscrierea pt fonduri europene.de exemplu fiul meu dorește să cumpere 5 vaci.pamant am 2 hectare jumate.proprietatea mea.fiul meu are 33 de ani.