TÂNĂR ATACAT DE VIESPI, ÎN BIHOR

Jandarmii montani bihoreni au salvat un tânăr înţepat în ceafă de o viespe, în timp ce se deplasa pe un traseu montan din zona staţiunii Stâna de Vale.

Potrivit comunicatului trimi de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, jandarmii au fost solicitaţi duminică de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, în urma unui apel de urgenţă la 112, să participe la căutarea unei persoane care a solicitat ajutor medical, deoarece se simţea rău fiind înţepată de o viespe.

Tânărul, în vârstă de 19 ani, din localitatea Budureasa, se deplasa singur, pe jos, pe traseul turistic montan dintre Valea Drăganului şi Staţiunea Stâna de Vale.

Jandarmii de la Postul Montan Stâna de Vale s-au deplasat cu autoturismul din dotare la faţa locului, persoana căutată fiind găsită la aproximativ 7 kilometri de staţiunea Stâna de Vale.

Jandarmii montani l-au condus la ambulanţa din cadrul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bihor, care a ajuns între timp la Stâna de Vale, unde a primit îngrijirile medicale necesare, din partea personalului specializat, starea lui fiind stabilizată.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole