Polițiști din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit 172 de kilograme de scrumbie care erau „plimbate” cu mașina prin localitatea Sfântu Gheorghe, în șapte saci de rafie, fără documente de proveniență.
Acţiunea polițiștilor a fost efectuată în colaborare cu Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), joi, 6 mai 2021, iar cercetările au arătat că bărbatul prins în flagrant este din oraşul Sulina şi are 42 de ani.
„În data de 06.05.2021, în jurul orei 00:30, poliţiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea, acţionând în baza informaţiilor deţinute, împreună cu un reprezentant al ARBDD, au oprit pentru control un autovehicul pe raza localităţii Sfântu Gheorghe, judeţul Tulcea.
„S-a stabilit faptul că persoana care conducea autovehiculul este cetățean român, în vârsta de 42 ani, cu domiciliul în Sulina, judeţul Tulcea, iar în urma controlului documentelor şi habitaclului autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit şapte saci din rafie ce conțineau pește în stare proaspătă.
„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că peştele transportat este în cantitate totală de 172 kilograme din specia scrumbie, iar persoana nu a prezentat documente de provenienţă sau pentru transportul peştelui”, se menționează în documentul de presă al Gărzii de Coastă.
Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurile legale iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere, transport sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori a produselor din peşte.