Fonduri suplimentare pentru tinerii fermieri? Sumele necesare pentru submăsura 6.1

0
3968
plățile în avans AFIR submăsura 6.1

Submăsura 6.1 dedicată instalării tinerilor fermieri s-a bucurat de un succes imens în această sesiune de depunere a proiectelor. Pe componenta națională a submăsurii s-au depus proiecte în valoare de 155 de milioane de euro, deși alocarea financiară este de doar 70 de milioane, ceea ce înseamnă că peste jumătate dintre proiectele depuse nu vor primi finanțare în condițiile actuale.

De aceea, Uniunea Salvați Țăranul Român, prin membrul fondator Ion Păunel, va înainta o adresă către autoritățile competente pentru suplimentarea bugetului submăsurii 6.1, astfel încât mai mulți tineri fermieri să poată beneficia de fondurile europene.

Ion Păunel a făcut anunțul în emisiunea ”Agricultura la Raport” cu Ovidiu Ghinea, anunțând în același timp că a identificat și posibilele surse de unde ar putea fi transferate fonduri către submăsura 6.1.

”Noi pregătim o adresă către Ministerul Agriculturii. Și în urmă cu câteva luni de zile, când s-au dezbătut ghidurile solicitantului la Autoritatea de Management, noi am cerut suplimentarea fondurilor cu 50%, 150 de milioane de euro, având și o evaluare a numărului de potențiali beneficiari. Se pare că realitatea a fost de partea noastră. Avem la această dată o depunere de 155 de milioane de euro pe submăsura 6.1, pe zona montană am depășit 30 de milioane, deci în total peste 180 de milioane de euro. Prin adresa pe care o vom face, vom cere să obținem derogările suplimentare pentru a suplimenta suma pentru tinerii fermieri, pentru că această submăsură este una dintre cele mai accesate.

Vom face o adresă către toate autoritățile din România și Comisia Europeană pentru a reuși să suplimentăm fondurile pe submăsura 6.1. Am și identificat câteva surse de fonduri disponibile. Mai avem de la 6.1 diaspora peste 14 milioane de euro; s-ar părea că la 6.3 n-o să se atingă pragul de 87 milioane de euro; avem submăsurile 16.4 și 16.4a care au o alocare generoasă, dar se pare că nu cunosc succes nici de această dată; avem la împădurire, mai avem câteva milioane bune și de la partea de instruire profesională. Cred că ar fi șansa unică a României de a instala tineri fermieri, tineri care doresc să-și înceapă o afacere la țară, mai ales că au fost vitregiți de ani de zile și au avut fonduri foarte puține pe această submăsură. (…) Eu cred că vom găsi resurse pentru a suplimenta submăsura 6.1 cu cel puțin 30 de milioane de euro”, a precizat Ion Păunel în direct la AGRO TV.

Amintim că pe componenta națională a submăsurii 6.1 au fost depuse 3383 de proiecte, în valoare totală de 155.270.000 euro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.