
Suceava: Zeci de mii de oameni la „Hora Bucovinei” de la Frasin

Câteva zeci de mii de persoane, localnici, turiști, reprezentanți ai administrațiilor locale și județene, parlamentari, au participat, duminică, la Frasin, la manifestarea „Hora Bucovinei”, devenită deja tradițională.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a declarat la debutul evenimentului ce s-a desfășurat la fosta tabără Bucșoaia, din Frasin, că este o participare istorică.
”Suntem la un record istoric al acestei ediții. Cred că astăzi vom fi 40.000 la Bucșoaia, la Frasin, în Bucovina”, a spus Nechifor.
Manifestările au debutat cu o paradă a cailor deschisă de primarul din Frasin, Marinel Bălan, după care a urmat parada gospodarilor îmbrăcați în costumele specifice vetrelor folclorice din județ, precum și mai multe spectacole folclorice. (Sursa: AGERPRES)
Florentin Iuga
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























