
Subvenții una da, una ba pentru femierii români. Ce spune ministrul agriculturii că se va întâmpla în 2026
Subvențiile pentru fermierii români din sectorul legumicol au fost acordate anul acesta după cum s-a nimerit, în toată brambureala legată de resursele bugetare prin care trecem.
Astfel, legumicultorii au fost împărțiți, fără voia lor, în două tabere: pe de-o parte, cultivatorii de usturoi și de cartofi care, după ce au muncit tot anul, s-au trezit cu conturile goale pentru că statul le-a tăiat ajutoarele de minimis, pe de altă parte, cultivatorii de legume în spații protejate, care au primit sume frumușele, așa cum li s-a promis.
Într-o astfel de situație se regăsesc și cultivatorii de legume din județul Buzău. Dacă fermierii care au cultivat legume în spații protejate au încasat, în urmă cu câteva zile, aproape 2 milioane de euro în total, pentru cultivatorii de usturoi și cartofi tăierea subvențiilor a fost o lovitură extreme de grea, care va avea consecințe serioase asupra agriculturii buzoiene, în condițiile în care județul este fruntaș la cultivarea usturoiului, iar cultura cartofului începea să prindă avânt tocmai datorită acestor ajutoare de minimis.
Spre exemplu, potrivit datelor de la Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Buzău, în conturile celor 359 de cultivatori de usturoi au intrat peste 8 milioane de lei, în timp ce, pentru prima dată, județul se mândrea cu o suprafață însemnată cultivată cu cartofi, pentru care cei 12 beneficiari primeau aproape 90.000 de lei.
Numărul cultivatorilor de usturoi și cartof, precum și suprafețele dedicate acestor culturi au crescut de la an la an tocmai datorită acestor subvenții. Acum, după tăierea ajutoarelor de minimis, unii dintre cultivatori au anunțat că renunță la aceste culturi.
„La acest moment, avem însămânțată doar 10% din suprafața de anul trecut”, a declarat Valentin Jecu, cel mai mare cultivator de usturoi din Buzău.
Agricultorul spune că, după ce au aflat că nu vor primi ajutoarele de minimis mulți legumicultori au anunțat că nu vor mai cultiva usturoi.
Totuși, ministrul agriculturii, Florin Barbu, prezent miercuri la Buzău pentru o întânire cu fermierii, le-a dat o veste bună care i-ar putea face să se răzgâdească.
„În 2026, vom reveni la toate ajutoarele de minimis, respectiv cultivarea legumelor în spații protejate, pentru usturoi și cartof”, a răspuns Florin Barbu la întrebarea unui cultivator aflat întâlnirea cu ministrul agriculturii.
Potrivit ultimelor date, Buzăul are 689 producatori agricoli care anul acesta au încasat ajutoare pentru legumele cultivate în spații protejate, 359 producatori agricoli care cultivă usturoi și 12 care au culturi de cartof.
Marilena Dinu
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.






























