Crescătorii de vaci pot beneficia anul acesta atât de ajutorul național tranzitoriu (ANT), cât și de sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ), scheme de plată derulate de APIA. În emisiunea ”Agricultura, o șansă pentru România”, fondatorul ACVBR-SIM, Zoltan Haller, a explicat cine poate să primească aceste subvenții și când vor fi ele plătite.
”Sunt două tipuri de subvenții. Ajutorul național tranzitoriu (ANT), care se dă pentru animalele adulte și tineret și pentru tona de lapte, dar mai există și acel sprijin voluntar cuplat, SCZ, care există atât pentru vaca de lapte, cât și pentru vaca de carne. ANT-ul este în curs de autorizare la plată, fermierii o să-și primească aceste sume cât de curând, iar pentru SCZ a început depunerea cererilor la APIA pe 1 martie; probabil că o să ajungă la plată în luna noiembrie, după ce va trece acea perioadă de 6 luni în care trebuie ținute animalele în fermă. Anul acesta categoric va intra la plată și SCZ-ul, dar la sfârșit”, a precizat Zoltan Haller.
În ceea ce privește ANT-ul, data de referință pentru cererile depuse în anul 2022 va rămâne 31 ianuarie 2013.
”În cazul ajutorului național tranzitoriu, există o dată de referință. Pentru 2022, această dată de referință este încă 31 ianuarie 2013. Ne raportăm la efectivul existent la acea dată. Sigur, din 2013 până în 2022, multe ferme au dispărut, altele s-au mărit, nu există o plată la efectivul real existent azi în ferme. S-a contestat faptul că se dau aceste subvenții pentru cei care nu mai au astăzi animale, există un vid legislativ în sensul acesta – în cererea de la APIA, fermierii trebuie să bifeze dacă doresc sau nu acest sprijin.
Ultima propoziție din cererea unică specifică ”toate datele sunt reale, altfel se sancționează”. Pe de altă parte, legea spune că atât timp cât ai avut animalele la 31 ianuarie 2013, ești eligibil, chiar dacă nu mai deții animale. De aici apar neînțelegerile. Nu se putea merge pe actualizarea efectivelor de animale an de an, pentru că acest ANT presupunea să se fixeze clar o dată de referință sau să nu se acorde deloc. La acel moment, ministerul a ales să se dea acest sprijin, cu acest risc”, a mai explicat reprezentantul ACVBR-SIM.