Subventii duble pentru legumicultori!

Vești bune pentru fermierii cu sere și solarii! Subvențiile au fost dublate pentru legumicultori, de la 2.500 de euro la 5.000 de euro. Decizia a fost luată în urma unei solicitări din partea României adresate Comisiei Europene pentru Agricultură. Resursele financiare sunt alocate din fonduri europene.

Această decizie a fost confirmată de europarlamentarul Rareș Bogdan. „O altă chestiune pozitivă: avem bani pentru sere și solarii. Am obținut de la 2.500 de euro alocare, să mărim la 5.000 de euro în domeniul legumicol pentru cei cu sere și solarii. E o creștere importantă. Vorbim de aproape o dublare a sumei alocate. Oricum, față de criza din 2008-2009, când România a fost complet singură, momentul acesta este infinit mai bun. Avem bani europeni care ne vor putea sprijini. Între 7 și 9 mld de euro poate lua România până acum doar pe combaterea efectelor crizei covid-19”, a afirmat europarlamentarul.

În plus, Rareș Bogdan a precizat că va face o interpelare către comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, după ce România ar fi fost discriminată în privința situației banilor alocați în domeniul vitivinicol, scrie PSnews.ro.

„Azi dimineață am avut o discuție – și o să fac o interpelare către comisarul pentru agricultură – unde s-a făcut o discriminare la adresa României cu o sumă de bani care trebuia alocată pe hectar, respectiv o taxă de distilare în domeniul vitivinicol din Europa. România are alocată o sumă de 47 de milioane, din care noi reușim să aduce, 16-17 milioane pe an, iar restul rămân la Bruxelles. Noi am cerut ca acei bani să îi putem da pe hectar, având în vedere criza care a afectat extrem de puternic acest domeniu. În timp ce Franței i s-a permis să redistribuie banii, României nu i s-a permis acest lucru de către comisarul pe agricultură”, a declarat Rareș Bogdan, citat de PSnews.ro.

Citește și

Parerea voastra este intotdeauna importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă asigura cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă veți continua să utilizați acest site, trebuie să vă exprimați acordul asupra acestui lucru. Accept Citeste mai mult