
Subvenții APIA în conturile fermierilor, începând de luni!


O nouă tranșă din subvențiile APIA aferente cererilor de plată depuse în anul 2023 vor fi virate către fermierii români în cursul săptămânii viitoare. Potrivit ministrului agriculturii, Florin Barbu, o sumă de aproximativ 770 de milioane de lei a fost aprobată pentru aceste plăți, iar autorizările la plată se vor face începând de luni, 25 martie 2024.
Întrebat de către realizatorul emisiunii ”Agricultura la Raport”, Ovidiu Ghinea, despre stadiul subvențiilor APIA restante, șeful MADR a făcut următoarele precizări:
”Subvențiile, pe bună dreptate, au avut o întârziere. Nu vreau să mai intru în acel subiect prin care am luat acea decizie radicală de a schimba conducerea APIA. În momentul de față, o parte din PD-04, plata pe suprafață cea mai mare din partea a doua a subvenției a fost achitată și am spus că săptămâna aceasta a fost aprobat un memorandum pentru o sumă de 770 milioane lei, și începând de luni, toate sumele sunt autorizate și vor pleca către fermierii români”, a precizat Florin Barbu, la AGRO TV.
Ionuț Fîntînă
NOTĂ Imaginile folosite au caracter ilustrativ. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.
ATENȚIE! Orice comentariu trebuie aprobat de un moderator, de aceea pot apărea întârzieri în publicarea lor. Ne rezervăm dreptul de a respinge sau a șterge parțial acele comentarii care nu respectă o conduită civilizată sau sunt contrare normelor legale de comunicare în spațiul public.































Un comentariu
Pe cand se autorizeaza la plata PD-05 si PD-06?