Subvenție APIA suplimentară de 76 EURO/hectar pentru micii fermieri

Subvenție suplimentară pentru micii fermieri, începând din 2023! Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat varianta finală a Planului Național Strategic (PNS), iar o parte foarte importantă a plăților din viitoare programare financiară 2023-2027 este reprezentată de eco-scheme.

Potrivit documentului publicat de MADR, una dintre eco-scheme se adresează micilor fermieri, fiind denumită ”Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici
(gospodăriile tradiționale)”. Practic, acesta reprezintă o subvenție suplimentară opțională, care se va adăuga la plata de bază.

”Scopul ecoschemei este de a încuraja gospodăriile tradiționale, cu o supfață maximă de 10 ha, în aplicarea practicilor agricole prietenoase cu mediu și a continua tradițiile spațiului rural în agricultură. Totodată, ecoschema vine în sprijinul micilor fermieri prin menținerea vitalității spațiului rural, cu respectarea capitalului natural și menținerea biodiversității. Schema se adresează categoriilor de ferme vegetale care dețin și efective de animale în cadrul exploatațiilor din teren agricol (arabil, pajiști și culturi permanente)”, se precizează în PNS.

Condiții generale obligatorii:

  1. Fermierul deține un efectiv de animale din speciile: ovine, caprine, bovine, bubaline, ecvidee cuprins între 0,3-1 UVM/ha, înscrise în Baza Națională de Date a ANSVSA și ANZ, după caz, pentru o perioadă de minimum 6 luni calendaristice;
  2. În cazul în care fermierul exploatează teren arabil (TA), acesta trebuie să cultive cel puțin 10% din suprafață ocupată cu:
    • plante leguminoase, fixatoare de azot, care sunt bogate în proteină vegetală, conform practicilor fitotehnice și de tehnologie agricolă, în vederea îmbunătățirii calității solului cu nutrienți naturali, precum specii proteaginoase/leguminoase: lucernă, soia, linte, mazăre, măzăriche, trifoi, sparcetă, ghizdei, fasole, năut, bob, lupin sp., fasoliță. Pe restul suprafeței fermierii vor cultiva, după caz, cel puțin una din următoarele specii de plantele: plante oleaginoase, porumb, ovăz, orz, grâu, triticale (graminee specifice), sfeclă, gulie furajeră, plante care intră în alcătuirea rațiilor furajere de calitate și sănătoase 
    • sau cu: pajiște temporară în TA.

Condiții specifice:

La condițiile generale de mai sus, fermierul adaugă una din următoarele condiții specifice, după caz:

- Publicitate -
  1. Fermierii trebuie să planteze anual cel puțin 2 arbori pe ha, la nivel de exploatație , precum: populații locale de pomi fructiferi și arbori: Măr, Piersic, Prun, Corcoduș Zarzăr, Cais, Cireș, Vișin, Gutui), Nuc, Stejar, Ulm, Tei, Salcâm, Glădiţă, Paltin, Arţar, Jugastru, Pin, Sălcioară, Castan, precum și alte specii. Pentru suprafețele de pajiști se aplică doar varianta A.
  2. Fermierul este obligat ca în perioada 15 iunie – 15 octombrie, să păstreze terenul acoperit în proporție de cel puțin:
    • 85% în cazul terenurilor arabile prin miriștea rămasă după recoltare, culturi secundare, culturi de acoperire verzi sau culturi de toamnă nou înființate. În intervalul stabilit solul trebuie acoperit, cu excepția timpului necesar pentru pregătirea terenului și înființarea culturii principale de cel mult 2 săptămâni.
    • 75% în cazul culturilor permanente prin acoperirea minimă a solului cu fâșii inierbate între rânduri, mulci sau resturi vegetale.

Cuantumul unitar planificat pentru această subvenție suplimentară în perioada 2023-2027 este de 76 euro/ha. Cuantumul minim este de 64,60 euro/ha. Cuantumul maxim estimat este de 98,80 euro/ha

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole