Stațiunea de Cercetare Buzău: Răsaduri de Stevia rebaudiana, planta de 300 de ori dulce ca zahărul, recomandată diabeticilor

Printre notățile din oferta de răsaduri a Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) din Buzău din acest an se regăsesc tomata Olivia (tip banană) şi Stevia rebaudiana (cunoscută și ca ștevie dulce), o plantă înlocuitor al zahărului având o putere de îndulcire de până la 300 de ori mai mare ca acesta, dar care este recomandată diabeticilor.

„Tomatele Ovidia, galbene, alungite, un soi nou creat în cadrul laboratorului de ameliorare genetică, sunt foarte productive, peste 3,5 kg fructe pe plantă, sunt timpurii şi foarte gustoase, cu un număr mic de seminţe. De asemenea, Stevia rebaudiana care a fost studiată de una dintre colegele noastre în cadrul unei teze de doctorat beneficiază de o tehnologie optimizată, care a rezolvat una dintre problemele majore, pentru că germinaţia ei nu se ridica la mai mult de 30 la sută în mod normal. Am ajuns undeva la peste 70 la sută cu germinaţia la această specie şi producem răsaduri care pot fi achiziţionate. Este importantă pentru că este înlocuitor al zahărului, de 300 de ori mai dulce decât zahărul şi poate fi utilizată de persoanele care au probleme cu glicemia. Ţine sub control inclusiv colesterolul, poate fi utilizată în alimentaţia zilnică, se poate cultiva şi în ghiveci, rezistă inclusiv afară, dacă temperaturile nu scad sub 6 grade. Ne-am gândit să producem deocamdată 2.000 de fire pentru că este mai puţin cunoscută”, a declarat pentru AGERPRES Floarea Burnichi, cercetător și director științific la SCDL Buzău.

Tomata tip banană (Sursa foto: SDCL Buzău)

Potrivit acesteia, în anul 2024, Stațiunea de Cercetare va cultiva circa două milioane de răsaduri, primele puse în vânzare fiind cele timpurii, utilizate în sere şi solarii.

„SCDL vine în întâmpinarea clienţilor cu răsaduri din soiuri tradiţionale, mă refer la tomatele Buzău 1600 care pot fi cultivate în solar, tomatele Siriana, ardei gras, ardei lung, gogoşar, în oferta noastră de răsaduri timpurii, pentru că va urma şi o ofertă de răsaduri de câmp care au fost deja semănate. Avem o gamă variată de tomate cu fruct de culoare roşie, fruct mare, fruct tip pară, tomate de culoare portocalie, chiar tomate de culoare neagră, atât cu fruct mare cât şi tip cireaşă. Important pentru a obţine o producţie de calitate este să procuri un răsad cu certificat de calitate şi cu proprietăţi cunoscute, stabil, uniform, distinct. Peste 95 de soiuri avem în oferta noastră doar pentru răsaduri timpurii, inclusiv flori şi plante aromatice condimentare. Vor fi în total 2 milioane de fire pe care noi le vom cultiva anul acesta”, a mai spus Floarea Burnichi.

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole