Costurile ridicate de producție cât și continuarea creșterii acestora au făcut ca, în ultimele zile, prețurile alimentelor să se ducă și mai sus. Cu o inflație care se apropie de 16% și cu prognoze ale BNR nu prea optimiste, economiștii așteaptă ca, în cazul încare nu vor fi evenimente neprevăzute, în trimestrul doi al anului viitor situația să se mai echilibreze. Despre cum arată piața în acest moment și ce ne așteaptă în perioada următoare Ştefan Pădure, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), invitat la Digi Tv, a declarat că importurile produselor alimentare reprezintă o cauza importantă a dezechilibrului economic.
Ştefan Pădure: Avem o bucurie de a face import de produse alimentare
” În zona alimentelor ne ducem spre 19%( n.r. inflația) deoarece toate aceste produse au la baza inputuri mult mai scumpe: plecăm de la agricultură și ajungem până la produseul finit. Avem o bucurie de a face import de produse alimentare, lucru care s-a văzut și în deficitul anului trecut, care a fost undeva la 4,3 miliarde de euro, un deficit care din punctul meu de vedere este nereal deoarece a fost acoperit, în parte, de exporturile de cereale. Politica europeană este aceea de a finanța baza (fermierii) cu pierderile de venit (unii le spun subvenție) generate de condițiile/restricțiile impuse de UE. Aceste venituri suplimentare venite de la UE noi, practic, le dăm în țările terțe, în bazinul Marii Negre și ele contribuie la acest deficit care, calculat în mod real, ar ajunge undeva la 8 miliarde de euro”, a afirmat preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Alimentului Românesc.
Ştefan Pădure a mai spus că anul acesta am avut o creștere a exporturilor care, totuși, nu a reușit să compenseze creșterea (care a fost mult mai mare) a importurilor.
Dacă importăm produse cu valoare adăugată, practic, importăm inflația din celelalte state
„În lanțul valoric se integrează și forța de muncă și costurile pe care le-am avea în țară. Dacă importăm produse cu valoare adăugată, practic noi importăm inflația din celelalte state: costurile cu materiile prime, costurile cu energia, costurile fertilizatorilor plus Green Deal-ul care ne pune să reducem acești fertilizanți ceea ce duce la reducerea productivității”, a explicat președintele APAR.
Despre soluții, specialistul spune că este necesar să exploatăm potențialul pe care România îl are, adică materiile prime produse aici la un preț corect să devină produse cu valoare adăugată astfel încât, producătorii să își poate recupera investițiile și să poată continua a avea produse pe piață.
„Cel mai grav lucru pe care îl văd este un atac la securitatea alimentară”, a tras un semnal de alarmă, în încheierea discuției, președintele APAR, Ștefan Pădure.
Ştefan Pădure: „Fabricat în România” este doar un program de microindustrializare
El a mai spus că este nevoie de introducerea măsurii privind calitatea şi promovarea produselor naţionale, pentru care, de exemplu, Austria alocă 3% din toată finanţarea prevăzută în Planul Naţional Strategic, în timp ce la noi măsura încă nu a fost introdusă.