8 decembrie 2021 - 16:56

Ștefan Gheorghiță: ”Agricultura românească este un om BOLNAV”

Agricultura din România arată ca un om bolnav pe care guvernanții îl îndoapă cu pastile, în loc să-i creeze condițiile pentru a duce o viață sănătoasă – este analogia exprimată de fermierul Ștefan Gheorghiță în cea mai recentă ediție a emisiunii ”Agricultura la Raport” cu Ovidiu Ghinea.

”Agricultura este un om bolnav, este răcit. Știți care este problema? E răcit fiindcă nu are casă. Noi, în loc să-i facem casă, de câte ori răcește îi dăm o aspirină. Despre asta este vorba. Mai dăm câte o subvenție, mai dăm câte un ajutor, mai dăm câte un pișcot, dar nu vrem să facem fundația și lucrurile care ar limpezi problemele. Dacă am avea o lege a arendei, dacă am face cadastru, dacă am face o legea creditului ipotecar… Vrem să-l ajutăm pe cel mic? Foarte bine. Dă-i un credit cu dobândă subvenționată, astfel încât să-și cumpere teren. Fă-l să fie puternic, să reziste. Asta înseamnă să sprijin ferma mică, nu să-i dai acum 100 de euro și pe urmă să nu-l mai ajuți cu nimic”, a precizat Ștefan Gheorghiță.

În condițiile actuale și cu așa-zisele strategii care se întrevăd în noul Plan Național Strategic, fermierii sunt de părere că sectorul agricol românesc o să bată pasul pe loc și în următorii ani, sau chiar o să se înrăutățească.

”Noi trebuie să vedem ce avem momentan. Avem o casă fără geamuri, fără acoperiș, dar noi ne gândim cum să punem aer condiționat în ea. (…) Un tractor de 100 de cai putere costă foarte multe zeci de mii de euro. Cum poate să-și permită un fermier care lucrează 5-10 hectare să se modernizeze? N-are nicio șansă, este sortit pieirii de la bun început. Singura metodă prin care fermierii mici pot să devină performanți, să facă plus valoare, este să se capitalizeze și să cumpere teren, dar nu pot să facă acest lucru. Un fermier care are 5 hectare, să cumpere încă 5 hectare înseamnă să-și dubleze suprafața, ceea ce este foarte greu.

Acești fermieri mici sunt loviți de zidul băncilor. Dacă ne uităm în țările vestice, pentru fermieri există niște credite ultra atractive. La noi dobânzile încep de la 5-6%, te iau pe toate părțile și îți spun că nu prezinți garanții; atunci, cum este posibil ca tu, mic fermier, să fii încurajat?”, a adăugat fermierul Alexander Degianski.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.